Credinicioşii din Gura Râului au un nou preot

Credincioşii din Parohia Gura Râului 1 şi-au primit noul preot paroh, pe părintele Daniel Alexandru Cîmpan. Ceremonia de instalare a noului paroh a avut loc duminică, 25 iulie, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea aflată în Mărginimea Sibiului.

Ceremonia a avut loc după slujba Sfântului Maslu oficiată de un sobor de preoţi din care au făcut parte protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Emilian Man şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

În cuvântul din cadrul ceremoniei de instalare a noului paroh de la Gura Râului 1, părintele protopop Petru-Toader Damian a evidenţiat rolul şi misiunea preotului în comunitate, chemarea sa de a fi păstor al credincioşilor pe calea mântuirii, iar mai apoi l-a prezentat pe părintele Daniel Alexandru Cîmpan, fost slujitor pentru mai mulţi ani în Parohia Bucium, Protopopiatul Făgăraş, judeţul Braşov.

După înmânarea Evangheliei, Crucii şi cheii bisericii, simbolurile întreitei slujiri preoţeşti, noul paroh s-a adresat credincioşilor asigurându-i de întregul său devotament pastoral şi de efortul necontenit în a duce mai departe sfintele tradiţii ale comunităţii şi în a păstra şi înmulţi patrimoniul spiritual, cultural şi bisericesc din Gura Râului. De asemenea, părintele Cîmpan i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, pentru încrederea acordată şi părintelui protopop Petru-Toader Damian, coleg în slujirea preoţească la Gura Râului, pentru frumoasa primire.

Prezent la ceremonie, primarul comunei Gura Râului, domnul Gheorghe Călin, i-a urat bun-venit în mijlocul comunităţii noului preot paroh şi l-a încredinţat de tot sprijinul în activităţile comunitare.

Ultima oră