Ce spun climatologii despre fenomenele meteo extreme din România - "Vara asta va intra în istorie"
FOTO: arhivă

Administrația Națională de Meteorologie a emis două noi alerte de vreme extremă în mare parte din țară, una de caniculă și disconfort termic, iar cealaltă de furtuni și instabilitate atmosferică. Climatologul Roxana Bojariu a explicat, într-o intervenție la Digi24, că fenomenele extreme prin care trece România în ultimele zile nu sunt doar caracteristici locale, ci este vorba de un fenomen la scară mare, o consecință a încălzirii globale, care reușește să inducă manifestări severe unor fenomene obișnuite, de altfel, pentru această perioadă din an.

„Fenomenele extreme au predominat în toată emisfera nordică, și în România, am avut astfel de contraste cu regiuni cu caniculă, dar și altele cu instabilitate atmosferică, cu furtuni puternice, cu inundații. Și nu doar România se confruntă cu aceste extreme, și în Italia sunt regiuni cu inundații, altele cu caniculă și incendii de vegetație. Această vară va intra în istoria climatologiei și vom vorbi și vom cerceta aceste fenomene. Un lucru e clar, întreaga emisferă nordică, acum când e vară, a fost cu astfel de fenomene, iar asta ne arată că nu vorbim doar de caracteristici locale, ci de un fenomen la scară mare, e vorba de încălzirea globală, cea care reușește să aducă mai multă energie și prin asta manifestări severe unor fenomene obișnuite, de altfel, pentru această perioadă din an”, a explicat climatologul, la Digi24.

„Sunt și fluctuații naturale, nu trăim doar schimbarea climei. Pe fundalul acesta al fluctuațiilor se suprapune semnalul schimbării climei, deci pe termene scurte avem fluctuații, dar dacă ne uităm statistic vedem cum fenomenele care implica un grad mare de acoperire cu energie, manifestările acestea severe, cu temperaturi ridicate, ce presupun cantități de căldură în sistem și de vapori de apă, acestea predomină totuși”, a mai spus Roxana Bojariu.

Vara anului 2021 va intra în istoria climatologiei

Climatologul Roxana Bojariu a precizat că vara aceasta va intra în istoria climatologiei și vor exista cercetări asupra fenomenelor din ultima perioadă. Expertul a oferit și explicația afirmației sale.

„Această vară va intra în istorie pentru că am avut valuri de căldură care la o mai atentă studiere a lor s-a vazut că nu s-ar fi putut întâmpla fără aportul semnalului încălzirii globale. Există un studiu făcut imediat după ce în Columbia Britanică s-a înregistrat fenomenala temperatură de 49,6 grade Celsius și acest studiu arată clar, cu experimente numerice, cu observații, că nu am fi putut avea acel val de căldură dacă nu am fi umblat la concentrația de gaze cu efect de seră, dioxid de carbon, metal, acid de azot și dacă nu am fi intensificat noi, oamenii, la scara globală, acest efect. Ce s-a întâmplat acolo nu s-ar fi întâmplat dacă nu modificam noi sistemul climatic. E o concluzie științifică”, a conchis climatologul, la Digi24.

Ultima oră