Bărbat din Orlat prins fără permis la volan
FOTO IPJ Sibiu

Un tânăr din Orlat, dar și proprietarul mașinii pe care o conducea s-au ales cu dosare penale. Primul pentru că nu avea permis de conducere, iar femeia pentru că știa acest lucru și totuși i-a dat mașina.

La data de 2 august, în jurul orei 15,30, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106E, în comuna Orlat, de către un localnic în vârstă de 25 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, s-a stabilit că proprietara autoturismului, o femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Brașov, i-ar fi încredințat sibianului autoturismul spre a fi condus pe drumurile publice deși cunoștea faptul că acesta nu deține dreptul de a conduce.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințare.

Ultima oră