Balenă eșuată pe plajă, ținută în viață cu găleți de apă timp de şase ore

O balenă blocată pe stânci, în Alaska, a fost salvată după ce a fost observată de un grup de oameni care au intervenit și au udat-o până când a crescut nivelul mării, iar aceasta s-a întors în siguranță în larg.

Balena eșuase pe stâncile de pe țărmul din Alaska joi, iar oamenii s-au mobilizat și au intervenit până la sosirea autorităților competente.

Paza de coastă a SUA a fost alertată joi dimineață că orca de peste 6 metri lungime era blocată pe malul stâncos al insulei Prince of Wales, lângă British Columbia, a declarat pentru Insider Julie Fair, purtător de cuvânt al Administrației Naționale Oceanice (NOAA).

Oamenii au udat orca cu apă din mare și au ținut păsările de pradă la distanță până la sosirea NOAA.

Tara Neilson, rezidentă pe insulă, a spus pentru Insider că nepoata ei, Aroon Melane, se afla în zonă, în vizită la familie, când a auzit balena și a decis să sară în ajutor. Melane și prietenii ei au folosit găleți pentru a uda cu apă de mare pe balena, care a fost rănită după ce s-a izbit de stâncă, transmite Digi24.ro.

Melane a postat un videoclip cu toată această aventură pe TikTok, unde a spus că balena a început să fie mai „plină de viață” după ce a fost stropită cu apă.

Julie Fair a precizat că în ultima periodă mai multe balene au fost văzute în apropiere.

Odată sosiți la fața locului, experții NOAA au decis că cea mai bună abordare este să aștepte apariția mareei, atunci când nivelul apei ar fi crescut suficient cât să-i permită balenei să înoate și să părăsească țărmul stâncos.

La aproximativ șase ore după ce balena a fost descoperită, nivelul apei a crescut, iar balena s-a întors în mare.

Oficialii canadieni au declarat că orca este monitorizată, are 13 ani și este cunoscută sub numele de T146D.

Ultima oră