Amenzi de aproape două milioane de lei pentru magazinele care ţineau apa, sucul şi berea în soare

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 275 de amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 1,87 milioane de lei și 112 avertismentedupă ce a verificat comercializarea sucurilor, nectarurilor din fructe şi băuturilor răcoritoare, berii si apei minerale.

La finalul lunii iulie a acestui an, autoritatea a desfășurat o campanie de control în ceea ce privește modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor la comercializarea, etichetarea, prezentarea și publicitatea sucurilor, nectarurilor din fructe şi băuturilor răcoritoare, berii si apei minerale, la nivelul întregii țări.

Au fost controlați 457 de operatori economici, la 336 dintre aceștia fiind înregistrate abateri de a legislația în vigoare.

Cantitatea totală de băuturi controlată s-a ridicat la peste 1 milion de litri. O tremie din această cantitate, adică aproximativ 350.000 de litri, a înregistrat diverse nereguli pentru care echipele de comisari ANPC au dispus sancțiuni diverse.

Până în acest moment, au fost aplicate 275 de amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 1,87 milioane de lei și 112 avertismente. Acestora li s-au adăugat măsuri de oprire temporară de la comercializare a aproximativ 33.000 de litri de bauturi răcoritoare, până la remedierea neconformitatilor constatate, și de oprire definitivă si retragerea de la comercializare a peste 300.000 de litri.

Principalele abateri constatate de echipele de control au fost: nerespectarea condițiilor privind depozitarea și comercializarea apei minerale, băuturilor răcoritoare, a sucurilor si nectarurilor de fructi, respectiv depozitarea băuturilor direct pe pavement sau depozitarea necorespunzătoare, sub actiunea directă a razelor solare; comercializarea băuturilor răcoritoare, a nectarurilor si a sucurilor din fructe in afara datei durabilitatii minimale stabilită de producatori; neafisarea preturilor la loc vizibil, lipsa afisării pretului pe unitatea de vânzare sau pe unitatea de masură; comercializarea a diferite băuturi răcoritoare la pahar sub denumirea “limonadă”, “granita” care, în realitate, erau siropuri cu aromă de lămâie sau alte arome, ce contineau colorantii alimentari ce pot afecta negativ activitatea copiilor si atentia acestora; comercializarea a diverse băuturi răcoritoare la pahar lipsind afişarea gramajelor sau a ingrediente alergene (ex: bragă); lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare caracterizare a produselor comercializate saua declarației nutriționale de pe eticheta produsului; lipsa informațiilor privind denumirea și/sau adresa sediului social al comerciantului sau a orarului de funcționare; comercializarea unor produse având ambalajele deteriorate.

Ultima oră