Sătui să mai aștepte trenul către Sibiu, zeci de tineri au început să danseze. Pe peronul Gării din Constanța petrecăreții au încins atmosfera cu o boxă portabilă și o horă de neuitat.
Aceștia trebuiau să fie în drum către Sibiu după ora 20.00, dar operatorii CFR încă se chinuiau să încropească o garnitură feroviară pentru că nu aveau locomotivă, transmite realitatea.net.
