varianta delta se răspândește, iar pfizer și moderna cresc prețurile vaccinurilor
Foto Agerpres

Companiile Pfizer și Moderna au crescut prețurile vaccinului anti-COVID-19 în rândul contractelor din Uniunea Europeană.

Noul preţ pentru vaccinul Pfizer este de 19,50 euro/doză (23,15 dolari), faţă de 15,50 de euro anterior, a precizat publicaţia, citând conţinutul unor contracte pe care le-a putut consulta.

Totodată, preţul vaccinului Moderna este de 21,50 euro (25,50 dolari), potrivit contractului, în creştere de la 19 euro (22, 55 dolari) în primul contract de achiziţie, dar sub preţul convenit anterior de 24,01 euro (28,50 de dolari), întrucât comanda a crescut, se menţionează în articol, care citează un oficial familiarizat cu chestiunea.

Comisia Europeană a anunţat marţi că UE este pe cale să-şi îndeplinească ţinta de a vaccina cu ambele doze cel puţin 70% din populaţia adultă până la sfârşitul verii, notează Reuters, citată de Agerpres.

În mai, UE a anunţat că se aşteaptă să primească peste un miliard de doze de vaccinuri până la sfârşitul lui septembrie de la patru fabricanţi de vaccinuri.

Pfizer şi Moderna nu au putut fi contactate de Reuters pentru a confirma informaţiile privind scumpirea vaccinurilor livrate UE. Preţurile vaccinurilor în euro şi dolari au fost calculate la un curs avansat de Reuters de 1 dolar = 0.8425 euro.

 

Ultima oră

Comentariul meu