Din cauza vijeliilor puternice, un copac a fost doborât și a căzut peste doi copii și o femeie în comuna Lunca Bradului, din județul Mureș. În urma incidentului, o fetiță de doar 5 ani a murit, a anunțat ISU Mureș.
Reprezentanții ISU Mureș au găsit trei victime peste care s-a prăbușit un copac, în Lunca Bradului: o femeie de 34 de ani și două fetițe.
Femeia a suferit o fractură la umăr și a fost preluată de ambulanță, iar o fetiță de aproximativ 6 ani are traumatism cranio-cerebral și de șold, fiind preluată conștientă de ambulanța SMURD.
Din păcate, o altă fetiță, în vârstă de aproximativ 5 ani, surprinsă sub copac, a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, iar rănile erau incompatibile cu viața, medicii declarând decesul, relatează Mediafax.
Județul Mureș a fost sub cod portocaliu de vreme rea până la ora 21:30, fiind semnalat vânt puternic, descărcări electrice, grindină și averse.