Sfaturi de la polițiști pentru șoferii sibieni pe timp de caniculă - "Cei bolnavi să nu se urce la volan"

Temperaturile sunt extreme zilele acestea, iar în mașină se resimt cu atât mai mult. Așa că cei care se urcă la volan trebuie să fie mult mai atenți în această perioadă și din cauza faptului că traficul este mai aglomerat. Polițiștii sibieni vin cu sfaturi pentru cei care se urcă la volan pe timp de caniculă.

Având în vedere faptul că în această perioadă sunt active mai multe avertizări meteo cu privire la temperaturi extrem de ridicate, precum și faptul că, pe raza județului Sibiu și nu numai, se înregistrează creșteri ale valorilor de trafic datorită afluxului de cetățeni români care se întorc în țară în concedii, le recomandăm conducătorilor de autovehicule:

 să folosească sistemele de climatizare;
 să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald;
 să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special persoanele în vârstă;
 să nu conducă dacă sunt obosiţi. Oboseala este considerată de către specialişti una dintre cauzele generatoare ale multor tragedii ce se întâmplă, de regulă, pe drumurile publice, mai ales la sfârşit de săptămână;
 să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice, acest lucru constituie un factor de risc pentru traficul rutier, favorizând producerea accidentelor;
 să nu vorbească la telefon în timpul mersului, fara a folosi dispozitivele speciale “maini libere”.
 Temperatura ridicată din hibitaclul maşinii va accentua starea de oboseală ce se manifestă la început prin întârzierea reacţiilor, dificultate în concentrare, căscatul repetat, clipirea foarte deasă şi se termină cu adormirea la volan.
 De asemenea, trebuie tratate cu toată atenţia reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăţi neaşteptate celui de la volan, oferindu-i surprize neplăcute.
 Recomandăm persoanelor cu probleme cardiace sau de altă natură medicală, menite a împiedica conducerea autovehiculelor în condiţii de siguranţă, să evite pe cât posibil deplasare cu autovehiculul în perioadele de timp caniculare, iar dacă este imperios necesară deplasarea să aibă un însoţitor în autovehicul.
 Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite.

Ultima oră