Noi reglementări pentru concediul medical - Intră în vigoare de la 1 august
foto: arhivă

Salariații  vor  avea un nou mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical care va intra în vigoare de la 1 august.  Tot începând cu acestă dată, asigurații au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copiilor cu afecţiuni grave în vârstă de până la 18 ani, nu până la 16 ani, așa cum era prevăzut și până acum. 

 

O serie de noi reglementări referitoare la modul de acordare a concediilor medicale au intrat în vigoare duminică. Astfel, a fost introdus un nou mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical în cazul incapacităţii temporare de muncă pentru boli obişnuite, care prevede evaluarea stării de sănătate şi monitorizarea pacienţilor de către medicii curanţi, prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluţiei bolii.

 

„Noua reglementare conform căreia pacientul va fi monitorizat de medicul curant pe parcursul unui episod de boală reprezintă un efort suplimentar al medicilor, dar aduce beneficii celor aflaţi în incapacitate temporară de muncă şi ajută la gestionarea corectă şi eficientă a costurilor suportate din FNUASS”, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS.

Concediul medical, acordat în cel puţin două etape

Perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală se vor acorda în cel puţin două etape, în vederea recuperării capacităţii de muncă a persoanei asigurate şi reinserţiei socio-profesionale a acesteia.

 

Practic, medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an, iar medicul specialist din ambulatoriu poate acorda în prima etapă maxim 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile/lună, respectiv 90 de zile pe an.

În situaţia în care prima etapă a concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă se finalizează într-o zi nelucrătoare, certificatul de concediu medical în continuare poate fi eliberat în prima zi lucrătoare care urmează, cu încadrarea în limitele maxime menţionate.

 

Dacă asiguratul se află în imposibilitatea deplasării la cabinetul medical pentru a-i fi acordat concediul medical, medicul curant (medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu) poate acorda consultaţii la domiciliu sau la distanţă.

Dacă, după acordarea primei etape a concediului medical, asiguratul nu se mai prezintă pentru evaluarea stării de sănătate conform planului de urmărire a evoluţiei bolii, precum şi în situaţia în care evoluţia stării de sănătate a asiguratului este favorabilă ca urmare a respectării de către acesta a planului de urmărire a evoluţiei bolii, medicii curanţi nu vor mai acorda concediu medical în continuare.

CNAS arată că, prin excepţie, medicii curanţi nu vor întocmi planul de urmărire a evoluţiei bolii în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale (boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii şi tuberculoză), pentru urgenţele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A şi pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum şi în situaţia în care asiguratul este internat în spital.

 

Ce se întâmplă cu concediul medical pentru maternitate sau îngrijirea copilului?

De asemenea, concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în cazul riscului maternal, pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluţiei bolii.

 

„Se menţine prevederea conform căreia, după expirarea concediului medical acordat la ieşirea din spital, în cazul în care starea sănătăţii persoanei asigurate nu permite reluarea activităţii, medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, poate prelungi concediul medical cu maximum 7 zile calendaristice pentru aceeaşi afecţiune fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluţiei bolii”, arată CNAS.

 

Începând cu data de 1 august, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copiilor cu afecţiuni grave în vârstă de până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost reglementat până la această dată.

 

De asemenea, persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deşi aceste condiţii erau cunoscute la momentul iniţierii deplasării şi care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină, vor beneficia de indemnizaţie suportată din FNUASS doar pentru o perioadă de 5 zile.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică