Încălzirea globală îi pune pe ganduri pe cercetători. De la an la an, temperaturile cresc, iar aerul devine din ce în ce mai greu de respirat. Oamenii de știintă spun că unul dintre lucrurile dificile legate de încălzirea globală, pe lângă probabilitatea tot mai mare că va distruge viața de pe Pământ, este reprezentat de totalitatea cuvintelor noi pe care trebuie să le învățăm pentru a încerca să înțelegem dimensiunea de ansamblu a haosului generat de urgența climatică, notează France 24.
Temperaturile în creștere nu numai că au stimulat intensitatea sau frecvența furtunilor și a valurilor de căldură mari, ci au dat naștere unor fenomene meteorologice rare sau noi, însoțite de noi nume mai mult sau mai puțin științifice.
„Firenados”, de exemplu, apar atunci când căldura arzătoare și vânturile turbulente se ridică deasupra incendiilor forestiere scăpate de sub control în coloane asemănătoare tornadelor. Statul american California și regiunea Australiei sunt zonele în care vârtejurile de foc, cunoscute și sub denumirea de diavol de foc, apar cel mai des. Acestea vor crește în intensitate, pe măsură ce încălzirea globală se va accentua, potrivit oamenilor de știință.
Așa-numitele „furtuni uscate”, care se formează în regiunile afectate de secetă, cum ar fi sud-vestul Statelor Unite, sunt o mare șicană pentru oameni, pentru că produc tunete și fulgere, însă nu degajă și precipitații. Aerul de sub aceste spectaculoase descărcări naturale de electricitate de mare altitudine este atât de uscat încât orice urmă de umezeală produsă se evaporă până coboară la sol.
Schimbările climatice au generat și nori „pirocumulonimbus”, care sunt induși de foc și infuzați de fum și care au întunecat cerul australian în timpul „verii negre” din 2019-2020 sau „insule urbane de căldură” din marile orașe ale lumii. Norul cumulonimbus se formează deasupra unei surse de căldură, cum ar fi un incendiu sau o erupție vulcanică și poate uneori chiar să stingă focul care l-a format. Specificația acestora constă în faptul că care degajă câteva grade Celsius în plus în zonele în care se formează.
Oamenii de știință mai atrag atenția că nimic nu este mai terifiant, poate, decât combinația potențial mortală de căldură și umiditate relativă.
Spre exemplu, un adult sănătos care stă la umbră și are resurse de apă potabilă nelimitată va muri dacă așa-numitele „temperaturi ale becului umed” (TW) depășesc 35 de grade Celsius timp de șase ore.
Concret, capacitatea oamenilor de a ocoli în mod eficient căldura ne-a permis să ne extindem pe fiecare continent, însă o temperatură cu bec umed (TW) de 35 °C ar reprezenta limita noastră fiziologică superioară, conform unei analize realizată de Washington Post.
S-a presupus de mult că acest prag teoretic nu va fi niciodată depășit, dar cercetătorii americani au raportat anul trecut în două locuri, unul în Pakistan, altul în Emiratele Arabe Unite, unde bariera 35C TW a fost depășită de mai multe ori, chiar dacă nu într-un mod constant.
Creșterea florilor de alge, cunoscută și sub numele de „mucilagiu marin” este o substanță vâscoasă ce acoperă suprafața apei ca o pătură și care nu lasă organismele marine să respire. Deși efectele viciază ecosistemul maritim, experții consideră că apariția acesteia nu poate fi pusă doar pe seama schimbărilor climatice.
O evaluare critică a ONU privind știința climatică, care se află în prezent în curs de evaluare de către 196 de națiuni, va evidenția amenințarea tot mai mare a „punctelor critice” din sistemul climatic al Pământului, potrivit surselor care au văzut câteva schițe ale raportului.
Oricine a încercat să se echilibreze într-un scaun înclinat în spate pe două picioare știe că există un punct din care nu se mai poate reveni la starea inițială dincolo de care lucrurile se prăbușesc la podea. Iar așa se întâmplă cu straturile de gheață groase care se întind pe kilometri întregi, deasupra Groenlandei și Antarcticii de Vest, și care dețin suficientă apă înghețată care, dacă s-ar dezgheța, ar ridica nivelul oceanelor. Acest lucru poate avea o durată de câteva secole, însă unii oameni de știință susțin că porțiuni mari de gheață sunt deja „angajate” în acest proces.
Schimbările climatice, însoțite de incendii de vegetație, au transformat terenul folosit pentru creșterea animalelor și culturile agricole, împingând cea mai mare pădure tropicală din lume, pădurea amazoniană, către un proces numit „savanaficare”. Mai exact, acest proces presupune tranziția de la pădure la savană. Cu alte cuvinte, zone bogate în vegetație sunt transformate în întinderi aride de pajiști.
Aceste schimbări sunt accelerate de ciclurile vicioase de încălzire pe care oamenii de știință le numesc „feedback-uri”.
Deoarece stratul subțire de gheață acoperită cu zăpadă care plutește pe Oceanul Arctic, de exemplu, cedează de-a lungul anilor către mare, radiația soarelui, care încălzește planeta, este absorbită rapid și nu se mai întoarce în spațiu. Acest proces care presupune capacitatea de reflexie a suprafețelor albe se numește „albedo”.
„Permafrostul” este, de asemenea, din ce în ce mai întâlnit în limbajul experților climatici. Acesta este un termen care definește solurile înghețate tot timpul anului la o adâncime între 2 și 15 m. Regiunile de permafrost se află în ținuturile cu climat polar, unde temperatura medie anuală nu depășește -1 °C și cantitatea medie anuală de
precipitații este sub 1.000 mm. Tundra superficială în Siberia și alte regiuni sub-arctice conține de două ori mai mult carbon decât în atmosferă, iar oamenii de știință susțin că ne-ar fi mai bine dacă ar rămâne acolo și nu ar fi degajat în atmosferă.
Reacția oamenilor la veștile negative
Având în vedere impactul din ce în ce mai direct al schimbărilor climatice asupra oamenilor, unii dintre aceștia alunecă în „doomism”, ideea potrivit căreia „sistemul Pământului” se află într-o scufundare terminală, fără cale de întoarcere.
Omenirea, susțin unii experți climatici, aproape că și-a epuizat „bugetul pentru carbon” și este pe cale să „depășească” masiv obiectivul Acordului Climatic semnat în 2015 la Paris, care presupune limitarea creșterii temperaturi medii globale la 1,5 grade celsius peste nivelurile preindustriale.
Totodată, din cauza schimbărilor de mediu, alți oameni suferă de o stare mentală cunoscută sub numele de „solastalgie”, care combină stările de melancolie, durere și nostalgie pentru o lume scăpată de sub control.
La cealaltă extremă, „efectul Greta” a dat naștere unei generații de activiști climatici care nu sunt adepții compromisurilor. Aceștia au fost inspirați de tânăra activistă suedeză Greta Thunberg și sunt cunoscuți în Italia sub denumirea de „Gretini”.
În tot acest context, mai există o altă categorie de oameni, denumită „post-Covid” și din care fac parte acele persoane care vor să călătorească în destinații exotice precum Bali sau Maldive pentru un „turism de ultimă șansă” înainte ca toate recifele de corali să moară.
