Restructurări masive la Tarom. Jumătate din angajați vor rămâne fără loc de muncă

Compania aeriană Naţională TAROM a demarat astăzi restructurări de posturi foarte mari prin care va ajunge la un total de 1.316 salariaţi, aproape jumătate din salariații din 2017, potrivit unor surse apropiate companiei citate de Ziarul Financiar, informează Mediafax.

Compania trebuie să renunţe la circa 80 de angajaţi. Potrivit unui document intern, iniţial erau vizate 214 angajaţi, în martie, când a fost depus planul la Comisia Europeană, însă dintre aceştia o parte au ales să plece.

Pentru comparaţie, TAROM avea în 2017 circa 2.500 de angajaţi, număr care a scăzut treptat – 1.900 de angajaţi în 2019 şi 1.600 la începutul acestui an.

Începând cu luna iunie a acestui an TAROM are un nou director general, Cătălin Radu Prunariu, care lucrează de 12 ani în cadrul operatorului aerian, inclusiv ca pilot, ultima funcţie deţinută fiind cea de director operaţiuni zbor. Cătălin Prunariu îşi propune să implementeze un model de operare eficient, prin adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung.

Noul manager preia conducerea într-o perioadă dificilă pentru industria aeronautică şi pentru TAROM, companie care se confruntă cu probleme financiare serioase.

Din 2008, TAROM a acumulat pierderi de peste 1,8 miliarde de lei

Sectorul transportului aerian de pasageri a înregistrat o scădere semnificativă în 2020, de peste 60% faţă de anii anteriori, generând pierderi însemnate pentru operatorii din acest sector.

Potrivit unui comunicat anterior al TAROM, într-un context de piaţă extrem de dificil, redresarea companiei într-un termen scurt a devenit critică, fiind necesar ca măsurile de reducere de costuri implementate deja în perioada de lockdown (şomaj tehnic pentru categoriile de personal cu activitate redusă, desfiinţarea mai multor agenţii interne şi externe, implementarea unui program de plecări voluntare, reducerea cheltuielilor de operare, conservarea aeronavelor la sol) să fie dublate de măsuri cu impact pe termen mediu şi lung.

Din 2008, TAROM a acumulat pierderi de peste 1,8 miliarde de lei, iar anul trecut, potrivit unor estimări a putea avea un minus de peste 315 milioane de lei (circa 65 de milioane de euro), la rivalitate cu pierderile enorme din 2010, când firma a avut pierderi de 332 de milioane de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică