Expoziție cu "Preşedinţii Astrei" la 160 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane
FOTO: arhivă

Expoziţie de fotografie şi documente dedicată preşedinţilor Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, la împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea Astrei.

Expoziţia de fotografie şi documente „Preşedinţii Astrei” va fi găzduită în Sala Expoziţională a Primăriei Sibiu, în perioada 1-15 august 2021, şi va fi deschisă publicului sibian şi turiştilor, care pot afla cu acest prilej detalii legate de viaţa şi activitatea celor care au condus destinele celei mai importante asociaţii culturale a românilor din Transilvania. Evenimentul face parte din proiectul „Asociaţiunea ASTRA – recuperarea unei Memorii culturale, Partea a II-a”, derulat de Asociaţia Sibiul Cultural şi cofinanţat de Primăria Sibiu şi Consiliul Local Sibiu prin Agenda Culturală 2021.

În anul în care se împlinesc 160 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, expoziţia ilustrează, prin intermediul fotografiilor, al documentelor şi al textelor explicative, viaţa şi activitatea, precum şi contribuţia la evoluţia culturală şi socială a Sibiului a marilor personalităţi din Transilvania care au condus ASTRA, instituţie care a avut sediul central la Sibiu. Panourile expoziţionale vor cuprinde informaţii şi imagini despre preşedinţii Astrei: Andrei Şaguna, Vasile Ladislau Pop, Iacob Bologa, Timotei Cipariu, George Bariţiu, Ioan Micu Moldovan, Alexandru Mocsony, Iosif Sterca-Şuluţiu, Andrei Bârseanu, Vasile Goldiş, Iuliu Moldovan, Nicolae Popoviciu.

Asociaţiunea ASTRA a fost înfiinţată la Sibiu în anul 1861, constituindu-se în prima instituţie culturală centrală a românilor din Transilvania, ce a influenţat emanciparea populaţiei, promovarea limbii şi a valorilor literaturii române, promovarea culturii în rândul maselor largi ale populaţiei, contribuind la afirmarea Sibiului ca un important centru cultural al Transilvaniei.

Proiectul „Asociaţiunea ASTRA – recuperarea unei Memorii culturale, Partea a II-a”, va avea ca rezultat, alături de expoziţia de fotografie şi documente, şi un volum tipărit prin intermediul căruia va readuce în actualitate viaţa şi activitatea unor personalităţi de frunte ale oraşului şi ale provinciei, personalităţi care au activat în Sibiu şi în Transilvania, ca preşedinţi ai Astrei, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până la jumătatea secolului al XX-lea.

Cel de-al doilea eveniment din cadrul proiectului, volumul Asociaţiunea ASTRA – recuperarea unei Memorii culturale. II. Preşedinţii, va fi realizat în luna septembrie şi va cuprinde date legate de viaţa, activitatea şi opera preşedinţilor Asociaţiunii ASTRA, punând în valoare contribuţia pe care aceste personalităţi au avut-o la viaţa culturală, academică, politică şi administrativă a Sibiului, a Transilvaniei şi a României.

Reamintim publicului faptul că, pentru a preveni infecţia cu COVID-19, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în spaţiile publice închise, precum şi păstrarea unei distanţe de siguranţă faţă de alte persoane şi respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.

Ultima oră