Prețul cafelei a ajuns la un nivel record

Cafeaua s-a scumpit enorm în ultimii șase ani. Din cauza valului de frig, s-a înregistrat o creștere de peste 30%. Au fost distruse peste 200 de mii de hectare de cafea.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Un român consumă în medie 2,3 kilograme de cafea pe an. Ne situăm undeva în josul topului european în ceea ce privește consumul de cafea. Cu toate acestea, scumpirea de la nivel global ne va afecta și pe noi.

Prețul cafelei a ajuns la un nivel record

Asta din cauza lanțului de scumpiri ce au avut loc în ultimul an la cele mai importante produse de consum: uleiuri vegetale, carne, zahăr. Cafeaua nu a fost ocolită, asta pentru că cel mai mare producător de cafea, Brazilia, care produce peste 3,1 milioane de tone de cafea anual a fost lovită de un val de frig fără precedent, mai exact peste 200.000 de hectare de cultură de cafea.

Vorbim de un lanț de aprovizionare ce suferă deja din cauza calamităților ce s-au produs și pe continentul european, pentru că acea cafea din Brazilia ajunge în portul din Rotterdam și de aici pe Rin ajunge în restul Europei.

Asta ar trebui să ne pună pe gânduri în ceea ce privește starea în care a ajuns clima la nivel mondial, pentru că, spun cercetătorii, culturile de cafea nu se vor reface nici în următorii 2-3 ani.

Indicele cel mai recent dat publicității de către Organizația Mondială pentru Alimente și Agricultură spune că creșteri s-au înregistrat la mai multe produse. Cafeaua este doar unul dintre ele.

Se mai înregistrează creșteri de 39,7% la toată gama de produse la nivel internațional. Carnea și zahărul sunt cele care se vor scumpi în continuare pe parcursul anului 2021, pentru că lanțul de aprovizionare a fost perturbat din cauza întreruperii căii pe care sunt aduse în Europa produsele de pe întreg mapamondul.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică