Institutul Naţional de Statistică arată că anul trecut au plecat de la ţară la oraş 78.000 de locuitori, iar de la oraş la ţară 116.000, iar diferenţa netă dintre cele două fluxuri migraţioniste este de 38.000 de persoane, dublă faţă de anii anteriori.
„Această creştere a migraţiei urban-rural în contextul pandemiei arată că au plecat spre rural şi cei cu o stare materială bună, de teama contagiunii. O altă ipoteză este, dacă analizăm datele INS cu cele ale unui studiu lansat anul trecut realizat cu ajutorul Băncii Mondiale pe un eşantion foarte mare, de 10.000-15.000 de orăşeni, că o bună parte din plecările din urban în rural au fost făcute în ruralul izolat, cu un mediu natural curat şi cu o poluare mai mică“, a declarat prof. dr. Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti. El a mai spus că, în mod tradiţional, migraţia urban-rural se făcea în zonele periurbane, în comunele şi satele bogate, bine dezvoltate, de pe lângă marile oraşe.
Schimbarea fluxului de migraţie internă a început în 1997, anul în care, pentru prima dată, numărul de români care s-au mutat cu domiciliul de la oraş la sat l-a depăşit pe cel al românilor care se mutau din rural în urban. Spre comparaţie, în 1990, aproape 550.000 de români s-au mutat din rural în urban, pe când de la oraşe la ţară s-au mutat mai puţin de 28.000 de locuitori.
„Ce nu vedem în datele statistice este situaţia locuinţelor de vacanţă, pentru că sunt mulţi care şi-au făcut casă de vacanţă, şi-au construit locuinţe secundare, dar care nu apar în statistici pentru că nu şi-au schimbat domiciliul în buletin. În esenţă, sunt mai multe faţete ale aceluiaşi factor: pandemia“, a mai spus profesorul Dumitru Sandu.
Încă din toamna anului trecut, dezvoltatorii imobiliari şi consultanţii declarau că oamenii devin din ce în ce mai interesaţi de achiziţia de case decât de apartamente în blocuri, mai ales că firmele au permis angajaţilor din birouri să lucreze de acasă pe un termen nedefinit, mai scrie ZF.