Un incendiu a izbucnit luni seara într-o locuință din Avrig. Pompierii au intervenit pentru a stinge focul care a pornit din cauza unei butelii.
Din cauza unei butelii care alimenta un aragaz pentru gătit, racordată în mod defectuos, o bucătărie s-a făcut scrum la Avrig.
„În jurul orei 20:20, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Avrig au intervenit de urgență cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, alături de membrii SVSU Avrig pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în bucătăria unei case din localitatea Avrig, strada Lacului. Incendiu a pornit de la o butelie care alimenta un aragaz pentru gătit racordată în mod defectuos. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la lichidarea incendiului fără ca acesta să se propage la toată zona de case sau să se producă vreo explozie a buteliei”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Au ars bucătăria pe o suprafață de circa 20 metri pătrați si obiecte de mobilier și electrocasnice. Nu au fost victime.