Un turist din Iași a vizitat Sibiul cu o alcoolemie de 1,35 la volan
foto: arhivă

Sibiul se umple de turiști în timpul sezonului cald. Vin oameni din toată țara să-l viziteze și să-i admire frumusețea. Și în acest weekend, centrul a fost acaparat de oameni, terasele fiind pline. Cel mai probabil din inima orașului a plecat către cazare și un ieșean care, pe strada Andrei Șaguna din municipiu, a fost prins beat criță la volan. Acum își va aminti cu siguranță de excursia la Sibiu, căci aici s-a ales cu un dosar penal.

Sâmbătă seara, în jurul orei 20:00, un bărbat din Iași a fost oprit în trafic de polițiștii sibieni. Aceștia l-au testat cu aparatul etilotest.

Un turist din Iași a vizitat Sibiul cu o alcoolemie de 1,35 la volan

„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 20,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Andrei Șaguna de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Iași. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ieșeanul nu va uita prea curând vizita la Sibiu, căci polițiștii au întocmit pe numele lui actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică