un nou tip de teatru ajunge și în românia. spectacolul „the walks” îl poți asculta audio în parc
www.agerpress.ro

 Un experiment teatral pentru spaţii urbane, care constă în plimbări audio, ghidate prin parcuri, supermarketuri sau interacţiuni cronometrate pe malurile râurilor  va fi adus în România. Premiera spectacolul „The Walks” va fi pe 1 octombrie, anunţă Teatrelli.

un nou tip de teatru ajunge și în românia. spectacolul „the walks” îl poți asculta audio în parc

Conceput de celebra companie de teatru Rimini Protokoll din Berlin, proiectul „The Walks” este o aplicaţie care constă într-o serie de plimbări audio create pentru diferite spaţii urbane.

Gândit sub forma unei aplicaţii, spectacolul audio „The Walks” va beneficia de la 1 octombrie de versiunea în limba română, realizată în coproducţie cu creart/Teatrelli şi în parteneriat cu Goethe Institut şi pune Bucureştiul pe harta internaţională a oraşelor unde compania de teatru germană lansează proiectul, alături de alte metropole precum Cleveland, Berlin sau Milano.

Ceea ce face din „The Walks” unul dintre cele mai inedite demersuri teatrale la nivel mondial este propunerea unei noi forme de înţelegere a mersului pe jos: ca pe un scenariu teatral, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Teatrelli.

Experienţa semnată de Rimini Protokoll conectează oameni de pe întreg mapamondul printr-o apropiere atât locală, cât şi individuală, prin intermediul unei acţiuni umane esenţiale – mersul. Poveştile şi universul sonor al performance-urilor audio care alcătuiesc proiectul teatral pot fi experimentate în orice colţ al lumii.

Versiunea în limba română a acestor plimbări audio va fi integrată în reţeaua internaţională „The Walks” şi va disponibilă pe orice continent.

Odată cu pandemia de coronavirus, mersul pe jos în spaţiul public a căpătat un nou sens – arată „The Walks”. Un ritual străvechi şi cotidian a devenit o componentă esenţială a noii normalităţi: oamenii se întâlnesc, se plimbă, umblă prin cartiere, se joacă în natură şi îşi redescoperă vecinătăţile cu fiecare plimbare, se arată în comunicatul citat.

Proiectul teatral propune practic o plimbare audio-ghidată prin parcuri, o plimbare pusă în scenă în supermarketuri sau interacţiuni cronometrate pe malurile râurilor. În fiecare oraş, vocile, sunetele şi muzica transformă, pas cu pas, locuri familiare şi peisaje urbane cunoscute sau recent descoperite în săli şi scene de teatru, prin naraţiuni, dialoguri, explorări coregrafice sau variaţii muzical-ritmice ale mersului.

„Spectatorii” – utilizatorii aplicaţiei – pot realiza pe cont propriu şi în ce ordine doresc aceste plimbări audio, fiecare dintre ele având o durată de aproximativ 20 de minute.

Conceptul, textul şi regia producţiei „The Walks” sunt semnate de Helgard Haug, Stefan Kaegi şi Daniel Wetzel, cei trei regizori care au fondat în anul 2000 compania de teatru Rimini Protokoll.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică