Atelier de confecționare a lumânărilor la Muzeul în Aer liber din Sibiu

Un atelier de confecționare a lumânărilor din ceară de albine are loc la Muzeul ASTRA din Sibiu. Evenimentul va avea loc în data de 24 iulei, între orele 10.00 şi 16.00, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, gospodăria de boștinar din Sebeșu de Jos

Atelierul de confecționare a lumânărilor din ceară de albine face parte din programul cultural de punere în valoare a noului circuit expoziţional dezvoltat în cadrul proiectului Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APELUL Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate. În cadrul atelierului, vizitatorii vor descoperi atât tehnicile tradiționale, cât și pe cele mai moderne de obținere a lumânărilor și să interacționați cu localnici care sunt pricepuți la acest meșteșug. În gospodărie, puteți interacționa și cu personaje ale expoziției inovative, care vă vor împărtăși povești ale comunității amintite.

,,Confecționarea lumânărilor din ceară de albine este partea cea mai valoroasă a muncii boștinarilor, o activitate care încă se practică în Sebeșu de Jos. Vom privi această ocupație tradițională ca un exemplu ideal de economie circulară, având numeroase beneficii: de la reciclarea unui reziduu, la transformarea lui într-o resursă valoroasă și necesară în multe alte arii: apicultură, credință, obiceiuri tradiționale sau chiar moderne. ”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA

Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în cadrul proiectului „Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generație în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA”, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică