Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a efectuat, în perioada 19-22 iulie, o vizită de lucru la Washington, D.C., în calitate de vicepreședinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu SUA. „A fost prima noastră vizită după instaurarea administrației prezidențiale Biden și după Summit-ul UE-SUA de luna trecută. Eu sunt un transatlanticist convins și cred cu tărie că rolul României și al UE este lângă SUA. Europa și Statele Unite au o șansă enormă de a fi din nou cuplul motor al politicii mondiale”, declară Nicu Ștefănuță.
În cadrul vizitei la Washington, D.C, Nicu Ștefănuță a avut o serie de întâlniri la nivel înalt la Departamentul de Stat, la Congres, la Consiliul Național de Securitate și la Senat.
„La Departamentul de Stat, am primit asigurări că sprijinul american pentru Republica Moldova va veni în completarea celui european. Suntem și unii și alții alături de Maia Sandu și de PAS în reformele pe care le-au promis. Concret: 500,000 de vaccinuri, din care 150,000 livrate deja, vor merge din SUA spre cetățenii moldoveni, iar Departamentul de Comerț va veni cu o strategie de investiții în Moldova. Asta se va completa bine cu pachetul european de redresare de 600 de milioane de euro, la care se adaugă și 150 de milioane din fonduri structurale europene, pe care le poate accesa Moldova”, declară Nicu Ștefănuță.
În calitate de vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu SUA, europarlamentarul Nicu Ștefănuță a discutat, la Departamentul de Stat, și despre circulația liberă post COVID-19, dar și despre subiectul eliminării vizelor de SUA pentru cetățenii români: „Preconizez că abia în toamnă vom putea circula liber în SUA, după ce America va fi în proporție de 70% vaccinată. În ceea ce privește includerea României în programul Visa Waiver, există un interes american de a avansa. Există grupuri comune la nivelul MAE și cel al Departamentului de Stat care lucrează la reducerea ratei de refuz a României, de la 9%, cât este acum, la acel 3% necesar, prevăzut în legislația americană.”
La Congresul SUA, Nicu Ștefănuță s-a întâlnit cu peste 20 de membri importanți ai Camerei Reprezentanților, împreună cu care a desfășurat o serie de sesiuni de lucru centrate pe stoparea pandemiei prin vaccinare, pe cooperarea economică și comercială, pe provocările comune în materie de afaceri externe și securitate, pe relațiile cu China și pe lupta împotriva crizei climatice: „Eu am condus sesiunea comună între Parlamentul European și Congresul SUA privind schimbările climatice și vă spun sigur un lucru: America is back! Nu doar că SUA a revenit în Acordul de la Paris privind clima, dar are propria legislație similară cu a noastră, cu Pactul Verde European, care cuprinde priorități comune, cum sunt, de exemplu, taxarea carbonului la graniță și investițiile în energiile regenerabile. UE împreună cu Statele Unite pot fi invincibile în lupta cu schimbările climatice”, spune Nicu Ștefănuță.
Subiectul schimbărilor climatice a fost abordat și în cadrul întâlnirii eurodeputatului Nicu Ștefănuță cu Președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi: „I-am povestit lui Nancy Pelosi despre suferințele românilor aflați sub povara inundațiilor și ale sutelor de victime din toată Europa. Mi-a spus foarte clar că lupta pentru oprirea, dar și pentru adaptarea la schimbările climatice e lupta generației mele și m-a asigurat că în legislatura ei, SUA va adopta un pachet legislativ serios pentru lupta cu schimbările climatice”.
Discuțiile la Consiliul Național de Securitate și la Senat s-au axat pe principalele provocări transatlantice în materie de relații externe și de securitate, printre care se numără ascensiunea Chinei pe plan mondial, agresivitatea Rusiei în Europa de Est și implicațiile programului nuclear al Iranului.
Vizita oficială a europarlamentarului Nicu Ștefănuță la Washington, D.C s-a încheiat cu o întâlnire la Ambasada României în SUA: „Am discutat împreună cu domnul Cristian Gaginski, Ministru Plenipotențiar, despre cooperarea bilaterală dintre România și SUA în domeniul apărării și cel al energiei. Am urat succes echipei care va fi, în curând, întregită de ambasadorul Andrei Muraru și am asigurat-o de tot sprijinul meu”, încheie Nicu Ștefănuță.
Transatlanticist???