Se modifică contractul individual de muncă
FOTO arhivă

Modelul contractului individual de muncă s-a modificat. S-au introdus noi obligații pe care le au angajatorii față de angajați.

Se modifică contractul individual de muncă

Persoanele vizate sunt cele care fac parte dintr-o anumită categorie, specificată în art. 30 din Legea nr. 411/2004.

Mai exact, este vorba despre Ordinul Ministerului Muncii nr. 585/2021 privind modificarea şi completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului Muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 721 din 19 iulie 2021, scrie Ziarul Financiar.

Noua obligaţie pe care angajatorii o au faţă de angajaţi este aceea de a informa angajatul „cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat”.

Această obligaţie se aplică doar persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 sunt cele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii. Acestea trebuie să adere la un fond de pensii privat.

De asemenea, acest ordin vizează şi modificarea literei F din modelul-cadru al contractului individual de muncă, aceasta urmând să aibă următorul cuprins:

„Atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepţia microîntreprinderilor cu până la 9 salariaţi, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activităţii”.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică