Omenirea se confruntă cu o criză globală a deșeurilor alimentare. Aproape jumătate din producția mondială (40%) de mâncare rămâne neconsumată, reprezentând este două miliarde de tone de alimente.
Conform acestui studiu, o cantitate estimată la 2,5 miliarde de tone de alimente s-a pierdut la nivelul fermelor sau a fost risipită de retaileri sau consumatori la nivel global, adică aproximativ 40% din producţie. Este vorba de o cifră aproape dublă faţă de o estimare anterioară care vorbea de 1,2 miliarde de tone de alimente pierdute la nivel mondial, în condiţiile în care fermele din ţările bogate sunt responsabile pentru o cantitate mai mare de alimente pierdute decât se credea iniţial, transmite Agerpres.
Risipa alimentară poluează și alimentează efectele negative ale schimbărilor climatice
De mai mulţi ani cercetătorii încearcă să pună laolaltă datele cu privire la amploarea risipei alimentare, care, potrivit Comitetului interguvernamental pentru studierea modificărilor climatice, este responsabilă pentru 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Această cantitate reprezintă echivalentul aproape dublu al emisiilor produse de toate mașinile conduse în SUA și Europa într-un singur an. Ultima analiză completă a alimentelor pierdute de la fermă şi până la farfurie a fost efectuată în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) și evidenția că aproximativ 33% producţia mondială de alimente este risipită.
„Cel mai probabil, problema este mai gravă decât credem. Ştim de mai mulţi ani că risipa şi pierderile de alimente reprezintă o problemă uriaşă care nu poate fi ignorată şi la rândul său ar putea reduce impactul sistemelor alimentare asupra naturii şi climei”, a declarat Pete Pearson, responsabil pentru risipa alimentară la WWF.
Noul raport publicat miercuri, care se bazează pe studiile realizate de FAO, arată că 1,2 miliarde de tone de alimente sunt pierdute la nivelul fermelor, într-o primă cuantificare a pierderilor totale de alimente la fermă începând din 2011. Pentru producerea acestui total de 1,2 miliarde de tone sunt exploatați 4,4 milioane km pătrați de teren agricol și folosiți 760 km cubi de apă. Aceste cifre echivalează cu o masă terestră mai mare decât subcontinentul indian și un volum de apă echivalent cu 304 milioane de piscine olimpice. Iar această cantitate nu include resursele suplimentare utilizate pentru a produce alimente, care sunt irosite mai departe în lanțul de aprovizionare. Totodată, alte 931 milioane de tone de alimente sunt risipite la nivelul retailerilor şi consumatorilor, după cum a estimat la începutul acestui an Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.
Însă, contrar presupunerilor anterioare conform cărora pierderea de alimente la nivelul fermelor reprezintă în principal o problemă pentru regiunile sărace, raportul realizat de WWF şi Tesco arată că, dimpotrivă, ţările cu venituri mari şi medii din Europa, America de Nord şi Asia industrializată, reprezentând 37% din populația globală, sunt responsabile pentru 58% din alimentele risipite la nivel mondial până la momentul recoltării, ceea ce reprezintă un total anual de 368 milioane tone. Spre comparație, , țările cu venituri mici, reprezentând 63% din populația globală, au o pondere de 54%, adică circa 291 milioane tone de alimente, în ceea ce privește risipa alimentară globală în stadiul de exploatare post-recoltare.
Abordarea în trei pași pentru o mai bună gestionare a risipei alimentare: stabilirea țintei, măsurarea problemei și acțiunea
Autorii raportului Driven to Waste: Global Food Loss on Farms cer guvernelor şi companiilor alimentare să adopte așa-numita strategie „Target-Measure-Act”, care prevede măsuri mai clare și care pot fi atinse pentru a reduce problema risipei alimentare. Conform acestei abordări, companiile stabilesc ţinte pentru reducerea risipei alimentare, măsoară şi raportează surplusul şi risipa şi adoptă măsuri în operaţiunile lor de la furnizori şi până la consumatori.
Cadrul „Target-Measure-Act” este u strategie aborbată de guverne, companii, organizații internaționale, instituții de cercetare, grupuri de fermieri, și societatea civilă dedicată acțiuni și accelerării progreselor către reducerea la jumătate a risipei de alimente și reducerea pierderilor de alimente.
Abordarea în trei etape este o modalitate deja dovedită de a obține rezultate rapide în privința combaterii deșeurilor alimentare:
- Ținta = Țintele stabilesc ambiția, iar ambiția motivează acțiunea. Guvernele și companiile ar trebui să adopte obiective explicite pentru a reduce pierderile și risipa de alimente cu 50% de la fermă la furculiță.
- Măsurarea = Vechea zicală „ceea ce se măsoară este gestionat” este valabilă și pentru risipa de alimente și deșeuri. Guvernele și companiile ar trebui să-și măsoare pierderea de alimente și cantitatea de deșeuri alimentare pentru a identifica „punctele fierbinți” unde e necesară acțiune. Ulterior, rezultatele trebuie să fie publicate pentru a-i inspira și pe alții și pentru a putea fi monitorizat progresul care se va înregistra în timp.
- Acțiunea = În cele din urmă, acțiunea este cea care contează cel mai mult. Pe baza informațiilor colectate în urma măsurătorilor, guvernele și companiile ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare strategii pentru abordarea punctelor lor fierbinți privind risipa de alimente în cadrul exploatațiilor agricole sau cantitatea de deșeuri alimentare menajere. Parteneriatele public-private naționale pot fi o modalitate eficientă de a întreprinde acțiuni de colaborare pentru a găsi politici și practici pragmatice, care să implice pe toată lumea, de la fermieri la consumatori, într-o misiune comună.
Însă, strategia „Target-Measure-Act” privind abordarea sustenabilă a deșeurilor alimentare se referă în mod specific la pierderea de alimente și la deșeuri și stabilește doar un obiectiv măsurabil de reducere la jumătate a deșeurilor alimentare la sfârșitul perioadei de comercializare cu amănuntul și de consum până în 2030. Mai exact, obiectivele de reducere a pierderilor de alimente se referă numai la post-recoltare. Deși mai multe țări încep să elaboreze planuri de acțiune pentru a combate pierderea și risipa de alimente, acestea sunt adesea concentrate în cea de-a doua etapă a lanțului de aprovizionare, în mare parte deoarece amploarea și gravitatea problemei în cadrul exploatațiilor agricole încă nu stârnește un interes foarte mare.
Până acum doar 11 din cele 192 de planuri naţionale climatice, convenite în cadrul acordului de la Paris, menţionează pierderile şi risipa de alimente. Majoritatea acestor planuri aparţin unor state africane care au decis să abordeze problema pierderilor de alimente post-recoltare.
Cei care schimbă jocul
„Este necesară acțiunea de combatere a pierderii de alimente la fermă la nivel global și nu doar în anumite regiuni. Intervențiile din trecut au avut tendința să se concentreze asupra soluțiilor tehnice, abordând problemele legate de tehnologia agricolă sau de depozitare, ignorând în mare parte factorii socio-economici și de piață care modelează sistemul agricol”, precizează raportul.
De asemenea, autorii raportului mai consemnează că „pierderea alimentelor la nivelul fermei este determinată de o multitudine de factori și decizii umane în etapele ulterioare ale lanțului de aprovizionare, în timp ce deșeurile alimentare provenite din lanțul de aprovizionare sunt adesea determinate de factori schimbători la nivelul fermei. Este puțin probabil ca intervențiile destinate factorilor de mediu și biologici ai „pierderii” de alimente să aibă succes până când nu vor fi susținute de modificări ale elementelor umane ale lanțului de aprovizionare”.
- Piețele și lanțurile de aprovizionare: Structurile actuale ale pieței separă agricultorii de piața lor finală, ceea ce face dificilă luarea în considerare a infrastructurii și a pieței finale. Acest lucru poate duce la neconcordanțe în ceea ce privește volumul producției, timpul de plantare, soiurile plantate și timpul de recoltare, toate acestea putând influența nivelurile deșeurilor alimentare. În plus, practicile de piață mențin adesea un echilibru asimetric al puterii, care favorizează piețele față de agricultori. În multe lanțuri de aprovizionare, acest lucru slăbește capacitatea agricultorilor de a negocia și de a-și asigura veniturile, făcând mai dificilă combaterea sărăciei și investițiile în instruire și tehnologie pentru a reduce risipa de alimente.
- Guvernele naționale: Guvernele naționale joacă un rol cheie în determinarea importanței acordate muncii în ceea ce privește risipa de alimente și etapele lanțului de aprovizionare care sunt prioritare. În ciuda contribuțiilor masive ale deșeurilor alimentare la amprenta națională de carbon, mai puțin de 6% dintre semnatarii Acordului Climatic de la Paris au inclus pierderea de alimente și deșeurile alimentare în planurile lor naționale privind emisiile de dioxid de carbon în atmosferă. Pierderea de alimente în cadrul fermelor trebuie să devină o prioritate pe agenda decidenților politici și să se transforme în obiective obligatorii din punct de vedere juridic de reducere a deșeurilor alimentare. De asemenea, aceste obiective trebuie să însemneze politici care protejează agricultorii de practicile comerciale neloiale. Totodată, guvernele ar trebui să le asigure fermierilor investiții în infrastructură, resurse pentru cercetare, dezvoltare și formare, dar și o legislație mai fermă în domeniul bunăstării animalelor și al pescuitului, care să aibă rolul de a reduce volumul deșeurilor alimentare din producția de animale și fructe de mare. În același timp, guvernele trebuie să revizuiască practicile de sprijinire a agricultorilor, care favorizează culturile destinate exportului față de cele destinate consumului intern.
- Instituțiile multilaterale și ONG-urile: La nivel global, inițiativele privind deșeurile alimentare trebuie să depună eforturi mai mari pentru a realiza progrese substanțiale în ceea ce privește măsurarea și reducerea pierderilor încă din etapa de exploatație, adică atunci când alimentul se află încă în fermă. Acest lucru poate fi susținut de inițiative și programe viitoare care stabilesc obiective de reducere a pierderilor și a risipei de alimente cu 50% de la fermă la consumator, asigurând o mai mare ambiție și concentrare și sporind finanțarea pentru programe care urmăresc să intervină în această etapă a lanțului de aprovizionare. În plus, excluderea alimentelor deviate din lanțul de aprovizionare cu alimente umane către hrana animalelor din cauza supraproducției sau a neîndeplinirii specificațiilor din raportarea deșeurilor alimentare maschează adevărata măsură și factorii determinanți ai pierderii de alimente în ferme. Acest lucru ar trebui inclus în raportarea pierderilor de alimente și a deșeurilor pentru a spori accentul pe reducerea supraproducției și a amprentei de carbon din agricultură, precum și pentru a aborda practicile care stimulează risipa de alimente.
- Cetățenii: Publicul joacă un rol activ, dar până în prezent neabordat, în ceea ce privește stimularea pierderii de alimente în etapa preliminară de cultivare și producție. Comunicarea acestui aspect le va permite să devină cetățeni activi în domeniul alimentar și îi va împuternici să preia controlul asupra opțiunilor lor alimentare. Acest lucru poate determina schimbări care să-i ajute pe agricultori să reducă pierderile și risipa de alimente și să promoveze o mai mare sănătate a mediului.
