Crima îmbibată în alcool de la Hoghilag – Avocatul: „Opt luni a durat audierea celor 16 martori”
foto: arhivă

În luna decembrie a anului trecut, un bărbat ajungea la spital, în stare comatoasă, în urma unui conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool în localitatea Hoghilag. Principalul suspect a fost inițial cercetat pentru tentativă de omor, dar, fiindcă victima a murit, încadrarea juridică a fost schimbată la infracțiunea de omor. În ultimele opt luni, au fost audiați cei 16 martori, iar inculpatul, care se consideră nevinovat, a rămas după gratii. Avocatul acestuia spune că intenționează să conteste acuzația și vor solicita reaudierea tuturor martorilor în fața judecătorilor, martori care, potrivit acestuia, au declarații în contradictoriu.

Totul s-a petrecut la mijlocul lunii decembrie. Mai multe persoane s-au încăierat, iar în urma agresiunii, ce a izbucnit pe fondul consumului de alcool, a rezultat vătămarea gravă a unuia dintre participanți. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 38 de ani, care în acea seară a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal din Mediaș și, ulterior, la Spitalul Județean din Sibiu, în stare comatoasă. În urma loviturilor primite, sibianul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut.

Principalul suspect a fost un bărbat, sibian și el, în vârstă de 36 de ani, care inițial a fost urmărit penal pentru tentativă de omor. Ulterior, după ce bărbatul spitalizat a decedat, încadrarea juridică s-a schimbat în omor. Suspectul a fost pe atunci reținut pentru 24 de ore și, mai apoi, arestat preventiv.

Aproape opt luni în care au fost audiați martorii. Principalul suspect a rămas după gratii

Au trecut aproape opt luni de la crimă, iar în tot acest timp martorii au fost audiați. Șaisprezece persoane au fost implicate sau au privit pe atunci altercația. Avocatul inculpatului spune însă că martorii au declarații diferite și, mai mult, unii dintre ei ar fi mărturisit că altcineva ar fi vinovat pentru moartea sibianului.

„Persoana față de care Parchetul a considerat că există suspiciunea rezonabilă că ar fi aplicat lovitura tanatogenă are 36 de ani, nu are antecedente penale, și este arestată încă din decembrie, fiind respinse până la acest moment toate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, pe considerentul de gravitate deosebita a infracțiunii. Opt luni de zile a durat audierea tuturor persoanelor implicate, iar declarațiile acestora (asupra cărora s-a revenit de mai multe ori) sunt în prezent foarte contradictorii, părerea mea, ca avocat, fiind aceea că nu pot justifica o soluție de condamnare în cauză”, spune Șerban Moga, avocatul inculpatului.

CITEȘTE ȘI: Crimă teribilă la Hoghilag – Au băut împreună iar lucrurile au degenerat

Lovitura fatală și obiectul neidentificat încă

Avocatul inculpatului spune că nici până în prezent nu s-a reușit identificare obiectului contondent folosit pentru provocarea leziunii la nivelul capului, cea care i-a fost fatală. „Nici măcar nu se cunoaște în ce a constat aceasta cu certitudine, în ciuda audierii a nici mai mult, nici mai puțin de 16 martori, toți aflați în imediata apropiere a evenimentului. Ba chiar există și persoane care declară că ar fi fost culpa unei alte persoane decât inculpatul”, explică avocatul Moga.

Potrivit avocatului, inculpatul a rămas pe parcursul cercetărilor în spatele gratiilor și toate cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv au fost respinse. „O persoană care se consideră nevinovată a rămas în arest timp de 8 luni de zile, deși suferă de multiple boli cardiace, pe lângă alte afecțiuni, situația care cu greu se va schimba în condițiile în care intenționăm să contestăm acuzația și să solicităm reaudierea martorilor în fața judecătorului”, mai spune avocatul Șerban Moga.

Ultima oră