Profesori de economie de la cele mai celebre universități din lume vin la Sibiu
Personalități ale economiei, alături de profesori de economie de la cele mai bune universități din lume se vor afla săptămâna viitoare ( 28-30 iulie 2021) la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, unde se va organiza Conferința Științifică Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS), manifestare aflată la cea de-a șaptea ediție. Conferința va avea un format hibrid (i.e., online & onsite la Sibiu), toate lucrările, indiferent de locația prezentatorilor, fiind însă transmise și în format online prin intermediul unei platforme dedicate.

Conferința ERMAS a obișnuit audiența cu „Keynote Speakers” ce reprezintă mari personalități în domeniul economiei, iar anul acesta nu este diferit prin prezența următorilor economiști: Martin Eichenbaum (Northwestern University), Rema Hanna (Harvard Kennedy School), Bo Honore (Princeton University), Botond Koszegi (Central European University).

Alături de ei, vor fi prezenți la Sibiu sau online numeroși economiști români și străini afiliați unor universități sau instituții precum: Harvard University, University of California, Berkeley, Columbia University, New York University, Duke University, Board of Governors of the Federal Reserve System, European Central Bank, International Monetary Fund, etc.

Începând cu această ediție a conferinței, Asociația ERMAS va oferi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru cea mai bună lucrare din conferință a unui tânăr cercetător (sub 35 de ani, naționalitate română/moldovenească sau lucrarea să fie cu date despre România sau Republica Moldova).

De asemenea, similar cu celelalte ediții, în cadrul conferinței va fi oferit un scurt curs adresat atât studenților doctoranzi cât și cercetătorilor cu experiență. Tema generală este „(Mostly) Long-Term Macroeconomics”, instructor fiind profesorul Alexandru Minea (University of Auvergne, Clermont-Ferrand, Franța).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică