Focar de pesta porcină la Hoghilag - Zeci de porci au fost uciși
FOTO arhivă

Un nou focar de pestă porcină a fost identificat în localitatea Hoghilag din județul Sibiu. Doi porci au murit, iar alte 13 suine au fost ucise pentru înlăturarea transmiterii bolii.

„Vă informăm că în data de 21.07.2021, pe raza județului Sibiu a fost identificat un focar de Pestă Porcine Africană în localitatea Hoghilag (în urma morții a 2 porci). Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu”, precizează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri pentru focar și a fost adoptată decizia comună cu județul Mureș.

Pentru focarul identificat în localitatea Hoghilag s-au stabilit următoarele:
– Începând cu data de 20.07.2021 se stabilește o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea HOGHILAG, cu o rază de 3 km, incluzând localitățile : HOGHILAG și DUMBRĂVENI.
– Începând cu data de 20.07.2021 se stabilește o zonă de supraveghere în jurul focarului din localitatea HOGHILAG, cu o rază de 10 km, ( cuprinde si zona de protecție) incluzând localitățile : PROD, LASLEA, FLOREȘTI, ROANDOLA, VALCHID, SAROȘ PE TÂRNAVE, ALMA si ERNEA – din jud. SIBIU și localitățile SELEUȘ, DANEȘ, CUND, SÂNTIOANA și VIIȘOARA, din jud. MUREȘ.

Treisprezece porci uciși în focar

S-a recurs la uciderea celor 13 suine din exploatație, prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”. Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii s-a realizat prin ecarisare alternativă, îngropare în sit, pe raza localității Hoghilag.

Evaluarea animalelor și produselor se va derula conform Hotărârii De Guvern nr. 1.214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. În cazul acestui focar au fost evaluate și vor fi despăgubite un număr de 12 capete suine. Pentru un cap suina nu s-a efectuat evaluarea, acesta fiind neidentificat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică