Şase cadre didactice din Sibiu au obţinut 10 de definitivat - 63% procentul de promovabilitate

Ministerul Educației a publicat astăzi, 21 iulie, la ora 10:00, rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021. Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute.

Astfel, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este de 72,90%, iar 187 candidați au obținut nota 10. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 4.156 de candidați cu medii între 8 și 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La nivel national, în această sesiune, la proba scrisă din data de 14 iulie 2021, au fost prezenți 8 300 de candidați (95,80%). Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare. Afișarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro.

La nivelul județului Sibiu, din cei 248 de candidați ale căror lucrări au foste evaluate, 174 candidați au obținut certificatul de definitare în învățământ.

Șase cadre didactice de la specialitățile limba română și literatura pentru copii, metodica activitatii instructiv-educative din învățământul preșcolar (învățământ preșcolar în limba română – educator – 2), limba și literatura germană maternă, religie ortodoxă, educație fizică și sport și limba și literatura germană maternă, limba și literature română și universală pentru copii, metodica predării activităților în limba germană maternă și metodica predării activităților în limba română în învățământul preșcolar (educator în limba germană) au obținut nota 10!

Contestațiile se depun la sediul centrului de examen (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu) sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 21 iulie (între orele 16:00 – 20:00), respectiv 22 iulie (itervalul orar 08:00 – 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Menționăm că media minima de promovare a examenului de definitivat este 8,00 și se calculează astfel: (7 x N.S.) + N.I.1 + N.I.2 + N.P. / 10

în care N.S. – nota obținută la examenul scris;

N.I.1 – nota obținută la prima inspecție de specialitate

N.I.2 – nota obținută la a doua inspecție de specialitate

N.P. – nota obșinută la evaluarea portofoliului didactic

Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.

Pe discipline de concurs, situația notelor obținute la examenul scris este următoarea:

Proba de concurs

Total general

Nr note între 5 și 5,99

Nr note între 6 și 6,99

Nr note între 7 și 7,99

Nr note între 8 și 8,99

Nr note între 9 și 9,99

Nr note de 10

Promovabilitate

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ – MAIȘTRI INSTRUCTORI (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

1

0

0

100,00%

ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ / EDUCAȚIE VIZUALĂ) (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

2

0

0

0

1

1

0

0,00%

ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ – MAIȘTRI INSTRUCTORI (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

2

0

0

0

0

2

0

100,00%

BIOLOGIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

4

0

2

0

0

0

1

75,00%

COMERȚ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

1

0

0

100,00%

CONFECȚII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

1

0

0

100,00%

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

2

0

0

1

1

0

0

100,00%

CONSTRUCȚII (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

0

1

0

100,00%

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

24

3

2

7

5

1

1

79,16%

EDUCAȚIE MUZICALĂ ȘI STUDII MUZICALE TEORETICE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

2

0

1

0

0

1

0

100,00%

EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ – ARTĂ VOCALĂ, MUZICĂ INSTRUMENTALĂ) (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

0

1

0

100,00%

EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDIRE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI, EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

3

0

1

0

1

1

0

100,00%

FILOSOFIE SI LOGICA, ARGUMENTARE SI COMUNICARE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

1

0

0

100,00%

FIZICĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

1

0

0

100,00%

GEOGRAFIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

2

1

0

0

0

0

0

50,00%

INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

1

0

0

0

100,00%

ISTORIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

5

0

2

0

1

2

0

100,00%

KINETOTERAPIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

2

0

0

0

1

1

0

100,00%

LIMBA ROMÂNĂ ȘI LITERATURĂ PENTRU COPII, METODICA ACTIVITĂȚII INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)

84

1

0

13

34

34

2

100,00%

LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

12

0

2

2

6

2

0

100,00%

LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

1

0

0

0

0

100,00%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

0

1

1

100,00%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MODERNĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

5

1

0

1

0

3

0

100,00%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

11

5

2

2

2

0

0

100,00%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)

35

5

8

13

4

1

0

88,57%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, LB. SI LIT. MAGHIARĂ MATERNĂ, MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA MAGHIARĂ)

1

1

0

0

1

0

0

100,005%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ÎN LIMBA GERMANĂ)

15

1

0

0

7

5

1

100,00%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ÎN LIMBA MAGHIARĂ)

2

1

0

0

1

0

0

100,00%

MATEMATICĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

7

3

2

0

0

2

0

100,00%

MECANICĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

1

0

0

0

100,00%

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ (PENTRU PROFESORI) (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

5

2

1

1

0

0

0

80,00%

RELIGIE ORTODOXĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

11

2

3

3

1

1

1

100,00%

TURISM ȘI SERVICII (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

1

0

0

0

0

0

100,00%

ZOOTEHNIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)

1

0

0

0

1

0

0

100,00%

Total general

248

27

26

46

72

60

6

95,56%

Ultima oră