Vara lui 2021 va mai aduce perioade de instabilitate termică

Directorul ANM declară că, vara anului 2021 este o vară a extremelor la nivelul întregului continent. De asemenea, vara aceasta va mai avea altfel de perioade de instabilitate.

„Mențiunea „deosebit de accentuată” face referire la toate fenomenele asociate condițiilor de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, dar, în primul rând, cantitățile de apă acumulate pe secvențe scurte de timp. Nu în ultimul rând, fenomene de tipul vijeliilor, pentru că în urmă cu ceva timp a fost în vigoare pentru Galați avertizare de cod roșu ce viza intensificări de vânt la rafală de 100 km/h, izolat căderi de grindină și cantități de apă în limite de 40-50 l/mp pe secvențe de doar o oră. Până dimineață la ora 3 discutăm de avertizări de cod portocaliu ce vizează Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, zona de munte, unde ne așteptăm să înregistrăm cantități de apă ce pot depăși local 50-60 l /mp. În mai puțin de 24 de ore ne apropiem sau chiar depășim media climatologică a unei luni iulie și trebuie să luăm în considerare că e a 2-a zi în care astfel de fenomene se întâmplă și dimineață vom actualiza avertizarea pentru zonele din centru, est, sud-est, cu siguranță codul galben pentru aceste zone va rămâne în vigoare,” explică Elena Mateescu.

Despre cât de obișnuite sunt astfel de fenomene pentru această perioadă, directorul ANM spune că trebuie să luăm în considerare ce s-a întâmplat în vara anului 2021 la nivelul întregului continent.

„Trebuie să luăm în considerare vara anului 2021 la nivelul întregului continent, o vară a extremelor meteo. Dacă țările scandinave s-au confruntat timp îndelungat cu valuri de căldura, România nu a făcut excepție. Ne amintim sfârșitul lunii iunie, apoi și în iulie și iată aceste alternanțe care ne aduc de la caniculă la fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, când schimbările de mase de aer diferite și cu cât diferențele de temperaturi sunt mai mari, cu atât violența fenomenelor specifice condițiilor de instabilitate este mai mare. Avem sisteme noroase bine organizate, datorită acestei pătrunderi de masă de aer rece, după mai multe zile de caniculă”, a precizat Elena Mateescu .

Despre o posibilă legătură între inundațiile din Germania și ce s-a întâmplat în România, directorul ANM spune că este vorba de contexte sinoptice diferite. „Ce s-a întâmplat în vestul Europei s-a datorat unui ciclon de altitudine. În sud-estul Europei vorbim de un transport de masă de aer rece, venit după o masă de aer foarte cald și care a adus sisteme noroase foarte bine organizate, cu ploi abundente, intensificări ale vântului. Aceste alternanțe rămân de interes, dacă luăm în considerare și estimarea pentru următoarele 4 săptămâni. Săptămâna viitoare vorbim de o săptămână mai caldă decât în mod obișnuit, 26 iulie-2 august, cu tendință spre deficit a precipitațiilor toată săptămâna, după care săptămâna 2-9 august e posibil să consemnăm din nou o tendință spre excedent a cantității de precipitații. Ce a mai rămas din vară va mai aduce în atenție astfel de perioade” a adăugat Elena Mateescu.

Ultima oră