râul cibin, navigabil?

O polemică legată de pistele de biciclete și lipsa aleilor de promenadă îmi aduce aminte de un gând mai vechi, acela că râul Cibin nu este valorificat în aproape nici un fel de comunitatea locală.

râul cibin, navigabil?

În jurul unor ape s-au dezvoltat orașe prospere în toate zonele globului : New York (râul Hudson și Oceanul Atlantic) Londra (râul Tamisa), Paris (râul Sena), Timișoara (râul Bega), Cluj (râul Someșul Mic), Sibiu (râul Cibin), Oradea (râul Crișul Repede), București (râul Dâmbovița), Constanța (Marea Neagră), Galați ( Fluviul Dunărea), Bacău (râul Bistrița), Iași ( râul Bahlui).

Dezvoltarea Sibiului pe malurile râului Cibin nu este întâmplătoare și prima mențiune din anul 1191 sub numele Cibinium, dovedește importanța râului în formarea orașului.

În acest moment, trăgând cu ochiul la alte orașe din Europa, constat că râul Cibin nu este pus în valoare așa cum se cuvine. Sunt două străzi pe care circulă automobilele și două sau trei poduri noi cu minime amenajări pentru locuitori.

râul cibin, navigabil?
Great Ouse River

Consider că se impune un plan mai amplu care include pietonii, bicicliștii și nu în ultimul rând chiar navigația, măcar pe o porțiune, bărcuțe de agrement mai mari sau mai mici. Pentru zonele de promenadă și pistele de bicicletă avem exemplul orașului Oradea. Pentru navigație putem căuta un exemplu în Europa.

În Europa, un râu navigabil cu debitul mediu al Cibinului 14,7 metri cubi/secundă este râul Great Ouse din Anglia care are un debit mediu 15,8 metri cubi/secundă și este navigabil pe o porțiune de 116 km din lungimea totală de 230 km. Lucrările pentru a-l face navigabil au început în Anglia în anul 1618 iar în final au fost construite 17 ecluze.

Citește și Până când Cibinul va avea un proiect pe Bega se va putea naviga până în Serbia

Putem apela la expertiza englezilor în acest domeniu deși Romania nu este complet străină de subiect. Canalul Bega, Canalul Dunăre Marea Neagră, râul Siret (în trecut) sunt exemple mai aproape de noi. Nu dezbatem acum modalitatea de construcție și istoria lor, cert este că aceste lucrări s-au făcut și funcționează atât în zona comercială, de transport călători sau agrement. Referitor la râul nostru, Cibin, mă gândesc mai mult la navigația de agrement sau călători nepoluantă, electrică. Dacă stăm puțin să analizăm, cei născuți, crescuți în Sibiu, vedem mașini rulând de o parte și de alta, trei poduri noi și o amprentă scăzută a râului asupra orașului. Apa calmează, relaxează și are un efect pozitiv asupra indivizilor. Ori, acest oraș s-a clădit în jurul râului Cibin și este parte din noi. Să-i acordăm mai multă atenție, râul ne va dărui din energia sa și noi vom întări legătura stabilită firesc acum aproape o mie de ani.

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. Aveti perfecta dreptate. Inainte de a trece la planuri marete, ati putea sa incepeti prin a invata diferenta intre un rau si un fluviu. Tamisa nu e cu siguranta un rau, ca dealtfel nici Sena .