olari din românia, ungaria şi republica moldova vin la muzeul în aer liber din sibiu
????????????????????????????????????

Muzeul ASTRA organizează în perioada 21-25 iulie 2021, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cea de-a IX-a ediţie a Târgului Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Zalău. 26 de olari din România, Ungaria şi Republica Moldova se vor întrece la roata olarului în gătit reţete tradiţionale pe vatră deschisă, în vase de lut, patru zile din cele cinci, cât cuprinde evenimentul. Comisii de jurizare mixte, alcătuite din specialiști în olărit & gastronomie vor desemna cei mai buni olari şi bucătari-olari.

olari din românia, ungaria şi republica moldova vin la muzeul în aer liber din sibiu

,,La acest târg, fiecare olar trebuie să lucreze la roată şi să reproducă în faţa juriului un vas din colecţia Muzeului ASTRA, care se încadrează în tema stabilită la ediţia anterioară (ceramica de Zalău), apoi să decoreze vasul cu motive şi ornamente specifice, în faţa comisiei de jurizare. De asemeena, olarii trebuie să prezinte juriului două piese (farfurie, cană, oală sau cănceu, decorative sau utilitare) realizate în atelierul propriu şi să gătească în vasele proprii pe vatră deschisă sau în cuptor reţete tradiţionale zonei din care provin. Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor, dezvoltând un concept inovator de derulare a unui târg, a unei conferinţe şi a unor ateliere, cu implementarea segmentelor de olărit, de gătit şi a unei tematici prestabilite, ceramica de Zalău. De ce este un altfel de târg al olarilor? Pentru că Muzeul ASTRA îi provoacă pe olari să părăsească zona de confort a standului de vânzare a produselor cerute de piaţă şi îi îndrumă să se documenteze în colecţii muzeale pentru a realiza o ceramică după modelul unor centre inactive astăzi, pe specialişti să abordeze colecţiile vechi şi să le readucă la actualitate, pe publicul vizitator să cunoască beneficiile gătitului în vase de lut bine arse. Organizatorii vor încerca prin intermediul unui dialog interdisciplinar între meşterii olari şi specialiştii în domeniul ceramicii tradiționale, să găsească soluții privind schimbul de cunoştinţe, informaţii şi experienţe despre materialele şi tehnicile folosite, despre marketingul produselor şi evitarea kitsch-ului. Partea aplicată va avea loc pe durata desfășurării târgului, la Sibiu, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi va combina latura expoziţională şi cea comercială cu un grad mare de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit şi de gătit în vasele realizate, ateliere experimentale de modelare și presare a lutului, decorarea și arderea ceramicii.”, a declarat Karla Roșca, șef secție Muzee Pavilionare

Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Zalău va începe miercuri, 21 iulie 2021, ora 9.00, în Muzeul în aer liber, Sala Auditorium din Pavilionul Muzeal Multicultural, cu o Conferinţă având ca temă Ceramica de Zalău.

Repede din program

În patru zile din cele cinci în care este programat evenimentul, la Târgul de ţară din Muzeul în aer liber se vor organiza ateliere interactive de olărit pentru copii şi adulţi și ateliere experimentale de modelare, presare a lutului și de decorare a ceramicii. Atelierul experimental de ardere a ceramicii va avea loc, sâmbătă, 24 iulie 2021, la Gospodăria – atelier de olar Găleșoaia, județul Gorj, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Acțiunile educaționale vor viza familiarizarea copiilor şi adulţilor cu meşteşugul olăritului, în care aceştia pot modela lutul la roata olarului, pot presa lutul în tipare sau pot decora vase de ceramică sub atenta îndrumare a meşterilor.

Demonstraţiile culinare se vor desfăşura tot la Târgul de ţară în perioada 22 – 23 iulie 2021, începând cu ora 10.00. Olarii-bucătari vor găti, la Sibiu, în vase de lut pe vatră deschisă, reţete tradiţionale româneşti, maghiare şi moldovenești precum: Babgulyás unguresc, Tocană de vită cu tarhon și paste, Tocană de căprioară, Ciorbă țărănească, Gulaș cu găluște, Gulaș secuiesc, Tocănița olarului cu vin roșu, Gulaș cu fasole boabe, Zeamă de pui, Tocăniță țărănească cu legume cu carne, Fasole moldovenească cu afumătură, mămăliguță și castraveți murați, Supă de varză, Tocăniță de pui cu tarhon.

Sâmbătă 24 iulie 2021, începând cu ora 14.00, publicul poate să deguste, până la epuizarea porțiilor: Tocăniță ungurească de vițel și Gulaș cu fasole boabe, iar duminică, 25 iulie 2021, Tocăniță ungurească de vițel și Gulaș cu carne de porc.

Sâmbătă, 24 iulie 2021, la ora 20.00, Nightlosers Band va încânta publicul cu un recital muzical pe ritmuri de ethno și blues.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică