China interzice accesul persoanelor nevaccinate în școli, spitale, parcuri, supermarketuri, mijloace de transport în comun și alte locuri publice.
Măsura este așteptată să intre în vigoare la finalul lunii iulie și va fi adoptată în cel puțin 12 din cele 22 de provincii ale țării.
Autoritățile locale chineze intensifică restricțiile asupra rezidenților care nu s-au imunizat împotriva coronavirusului și le interzic acestora accesul în zeci de spații publice. Printre acestea se află și cafenelele, sălile de fitness, benzinăriile și băncile.
Vaccinarea anti-Covid este „o datorie și o obligație” a fiecărui cetățean”, a avertizat un consiliu local, care a scos în evidență situația pandemică „severă și complicată” din alte țări.
China impune restricții dure pentru nevaccinați
Majoritatea provinciilor din China susțin că marea problemă va fi implementarea unor astfel de restricții în școli, instituții dar și în zone publice. O parte din ele, ca orașul Luzhou, de exemplu, le cer persoanelor nevaccinate să își furnizeze datele și informațiile de contact când intră în astfel de locuri și le încurajează să se imunizeze împotriva COVID-19.
De asemenea, autoritățile din comitatul Tanghe din provincia Henan au anunțat că agențiile sale guvernamentale nu vor mai plăti angajații dacă aceștia nu se vaccinează.
Altele, în schimb, au impus interdicții totale pentru nevaccinați, chiar dacă autoritățile de la Beijing nu au instituit deocamdată vaccinarea obligatorie. Cu toate acestea, restricțiile sunt în linie cu obiectivul guvernului central de a obține o rată a imunizării împotriva coronavirusului de 80%.
China afirmă că a produs până acum 1,4 miliarde de doze de vaccin anti-Covid, aproape destule pentru a imuniza întreaga populație a țării cu prima doză, însă nu este foarte clar câte persoane au făcut rapelul.
Totodată, China plănuieşte să întărească vaccinarea populaţiei, vaccinată majoritar cu serurile chinezești Sinopharm and Sinovac, cu o doză adiţională a vaccinului împotriva COVID-19 bazat pe tehnica ARN mesager și dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech.