Wizz Air închiriază aeronave ca să suplimenteze numărul de călători
Foto © Szabó Gábor

Compania aeriană low-cost Wizz Air îşi va consolida o parte din programul de zbor în următoarele săptămâni cu avioane închiriate (wet lease) de la furnizori externi, ca urmare a cererii ridicate în întreaga reţea, a anunţat, duminică, operatorul aerian.

„Într-un context dinamic şi în continuă schimbare, care variază de la restricţii volatile la vârfuri în ceea ce priveşte cererea, Wizz Air depune eforturi pentru a opera toate zborurile şi pentru a transporta toţi pasagerii către destinaţiile lor. Din cauza provocărilor operaţionale, Wizz Air a contractat aeronave în sistem wet lease pentru a ţine pasul cu cererea dinamică de călătorie din perioada următoare”, se arată într-un comunicat al Wizz Air transmis AGERPRES.

Aceste aeronave vor opera un număr limitat de zboruri în următoarele săptămâni.

Reprezentanţii Wizz Air susţin că în pofida aeronavelor şi echipajelor diferite, protocoalele de siguranţă normale şi specifice pandemiei rămân neschimbate.

„Compania aeriană depune eforturi pentru a păstra aceeaşi experienţă de călătorie pentru pasagerii săi, dar pot apărea modificări şi este posibil ca pe unele zboruri serviciul de catering să nu fie disponibil. Aceasta este doar o măsură temporară menită să deservească cât mai mulţi pasageri posibil. Echipa Wizz Air este conştientă de importanţa mobilităţii în această perioadă, mai ales după restricţiile lungi din multe pieţe şi face toate eforturile posibile pentru a efectua toate zborurile şi pentru a transporta toţi pasagerii în siguranţă către destinaţiile lor preferate”, se menţionează în comunicat.

În acelaşi timp, compania aeriană continuă să recruteze în mod activ membri de echipaj în toate ţările cu baze operaţionale şi îi încurajează pe toţi cei ce doresc să devină parte din echipa Wizz să aplice pe site-ul companiei.

„Asistăm la momente dificile pentru industria aeriană. Nu cu mult timp în urmă piaţa se contracta, acum vedem vârfuri de cerere. Wizz Air este o companie cu o capacitate de adaptare rapidă şi care are ca prioritate nevoile pasagerilor. Astfel, am decis să închiriem (wet lease) temporar avioane pentru săptămânile viitoare pentru a ne asigura că zborurile sunt operate normal şi că planurile de călătorie ale vacanţelor clienţilor noştri nu sunt afectate. În această perioadă neobişnuită, ne-am asigurat că ne menţinem standardele de siguranţă de top în industrie şi oferim servicii la bord cu ajutorul unor profesionişti foarte bine pregătiţi”, a spus Andras Rado, purtătorul de cuvânt al Wizz Air.

Wizz Air operează o flotă de 141 de aeronave Airbus A320 şi A321. În anul financiar care s-a încheiat pe 31 martie 2021,
compania a înregistrat 10,2 de milioane de pasageri.

Ultima oră