Gafă incredibilă a lui Spike Lee, la Festivalul de la Cannes - Ceremonia a fost distrusă

Ceremonia de decernare a premiilor Festivalului de la Cannes a fost una anostă din cazua unei gafe făcută de președintele juriului, Spike Lee. Acesta a anunțat în mod eronat că „Titane” a câştigat Palme d’Or.

Eroarea n-a fost că „Titane” n-ar fi triumfat, ci faptul că anunţul despre câştigătorul marelui premiu trebuia făcut la final, fiind punctul culminant al serii. Cu anunţul său, Spike Lee a iscat momente de confuzie, lăsând ceremonia fără suspans.

Regizorul filmului învingător, Julia Ducournau, nu a venit imediat pe scenă, pentru a accepta premiul, ci a aşteptat până la anunţul formal de la sfârşitul ceremoniei. La final, victoria pentru „Titane” a fost anunţată de Lee şi de prezentatoarea Sharon Stone.

După greşeala lui Lee, ceremonia a continuat, iar alte premii au fost înmânate în cadrul festivităţilor. Asta în timp ce Lee a fost văzut cu capul în mâini. La final, Spike Lee şi-a cerut scuze pentru gafă.

Din juriul ediţiei de anul acesta, a 74-a a Festivalului de Film de la Cannes, prezidat de Spike Lee, primul cineast de culoare numit în această funcţie, au mai făcut parte cântăreaţa franceză Mylene Farmer, actriţele Maggie Gyllenhaal şi Melanie Laurent, regizoarea Jessica Hausner, regizorul brazilian Kleber Mendonca Filho, regizoarea franceză Mati Diop şi actorii Tahar Rahim şi Song Kang-ho.

Ultima oră