Guma de caruba (E410) este un aditiv alimentar cu rol de emulgator, stabilizator, agent de îngroşare, de umplere şi de aglomerare. Guma de caruba este un produs natural, obţinut din arborele de roşcov. Chiar şi dacă în caruba nu va fi depistat oxidul de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa, produsele vor trebuie retrase de pe piaţă.
Comisia Europeană cere retragerea produsele pe bază de gumă de caruba contaminată cu oxid de etilenă. Aditivul se găseşte în special în îngheţată
Produsele care conţin un aditiv numit roşcovă (caruba) şi contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa, vor trebui retrase de pe piaţa europeană, chiar dacă pesticidul nu este detectat, a decis Comisia Europeană vineri seară, notează AFP.
Companiile care au introdus pe piaţa Uniunii Europene produse care s-au dovedit a fi contaminate cu oxid de etilenă „vor trebui, sub controlul autorităţilor naţionale competente, să le retragă de pe piaţă şi vor fi rechemate” cele care au fost deja cumpărate de consumatori, a indicat unitatea de criză înfiinţată pe această temă, într-un comunicat emis vineri seară.
Acest lucru, „pentru că nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori”, conform termenilor comunicatului dat publicităţii după trei reuniuni de criză desfăşurate la 29 şi 30 iunie şi 13 iulie.
Rechemarea se referă la produsele care conţin gumă de caruba, un aditiv (E410) utilizat în special în îngheţate, care a fost contaminată cu oxid de etilenă – acest lucru nu este cazul tuturor loturilor. Acest „agent cancerigen, mutagen şi toxic pentru aparatul reproducător” este interzis în Uniunea Europeană, dar a fost detectat în numeroase produse importate sau provenind din produse importate contaminate.