România se află în top zece țări europene unde cei mai mulâi tineri nu merg la școală sau nu sunt angajați. Datele Eurostat arată că 16,6% din tinerii între 15 şi 29 de ani nu se află într-o formă de învăţământ sau în câmpul muncii. Este a cincea cea mai mare rată dintre ţările membre ale Uniunii Europene.
Anul trecut, România a avut printre cele mai mari rate a tinerilor care nu se află într-o formă de învăţământ sau în câmpul muncii din rândul ţărilor membre ale Uniunii Europeană 2020, rata tinerilor români cu vârste curprinse între 15 şi 29 de ani care nu erau într-o formă de educaţie şi nici nu lucrau a fost de 16,6%, conform datelor de la Eurostat, citate de Ziarul Financiar.
Aceştia fac parte din categoria NEET (acronimul pentru sintagma „Nor in Education, Employement or Training“) şi reprezintă unul dintre indicatorii cei mai importanţi ai pieţei muncii, iar statele încearcă prin diferite politici guvernamentale să reducă ponderea tinerilor din această categorie.
România se află pe locul cinci în Uniunea Europeană ceea ce priveşte ponderea tinerilor din categoria NEET, după Italia, cu o rată de 23,3%, Grecia – 18,7%, Bulgaria, cu 18,1% şi Spania – 17,3%. La polul opus, cu cele mai mici rate ale tinerilor parte din această categorie au fost înregistrate în Olanda, 5,7%, Suedia – 7,2% şi Luxemburg, 7,7%.
Ponderea medie a tinerilor din Uniunea Europeană care nu erau înscrişi într-o formă de învăţământ şi nici nu erau angrenaţi în câmpul forţei de muncă a fost de 13,5% în 2020.
Rata NEET pentru tineri este strâns legată de performanţa economică şi mediul de afaceri.
Cu un număr record de NEET în urma crizei financiare şi economice de la sfârşitul anilor 2000, au existat îngrijorări în rândul factorilor de decizie din UE că o întreagă generaţie de tineri din Uniunea Europeană ar putea rămâne în afara pieţei forţei de muncă în anii următori. Implicaţiile acestui lucru sunt odată la nivel personal pentru că aceşti indivizi sunt mai susceptibili de a fi desconsideraţi şi de a suferi de sărăcie şi excluziune socială, iar pe cealaltă parte, la nivel macroeconomic, reprezintă o pierdere considerabilă în ceea ce priveşte capacitatea productivă neutilizată şi un cost considerabil în ceea ce priveşte plăţile sociale pentru ţările membre.
