Un bărbat în vârstă de 69 de ani s-a ales cu un dosar penal fiindcă a fost prins conducând băut o mașină.
„La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 09,00, pe raza orașului Agnita, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 69 de ani”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.