Consiliul Județean caută producători pentru Puncte Gastronomice Locale

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a semnat alături de directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, Cristian Popa un protocol de colaborare în vederea sprijinirii producătorilor locali în procesul de înființare a Punctelor Gastronomice Locale.

Prin acest protocol Consiliului Județean Sibiu îi revin sarcinile de a identifica producători interesați de înființarea Punctelor Gastronomice Locale, de a colabora cu autoritățile locale și cu IMM-urile, precum și de a organiza diverse întâlniri pentru informarea persoanelor interesate cu privire la conceptul unitar de Punct Gastronomic Local, modul de organizare, documentele necesare și condițiile de autorizare.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, parte a protocolului, va verifica atât documentațiile depuse, cât și îndeplinirea condițiilor igienico- sanitare ale locației vizate pentru desfășurarea activității Punctului Gastronomic Local.

Punctele Gastronomice Locale reprezintă cea mai bună variantă prin care putem oferi celor care călătoresc prin județul nostru oportunitatea de a se bucura de bucatele tradiționale sibiene. Ne dorim să venim în sprijinul producătorilor pentru ca, în scurt timp, să integrăm pe harta turistică a județului Sibiu o serie de astfel de puncte, care vor oferi turiștilor experiențe gastronomice unice”, a declarat președinta CJ Sibiu Daniela Cîmpean.

La Punctele Gastronomice Locale preparatele tradiţionale vor fi produse doar de membrii familiei

Punctele Gastronomice Locale presupun servirea mesei în gospodăria proprie a unui număr limitat de persoane (max. 12 persoane), iar meniul zilnic va cuprinde o gamă redusă de preparate tradiționale locale care vor fi realizate de proprietar și membrii familiei acesteia. În prezent, în județul Sibiu sunt înființate 13 Puncte Gastronomice Locale.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, prin personalul cu atribuții în domeniu din cadrul Biroul Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată, precum și din cadrul Laboratorului Sanitar – Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale asigură facilității pentru depunerea, preluarea și prelucrarea în cel mai scurt timp a documentației depuse de către solicitant și posibilitatea efectuării plăților online (prin ordin de plată). De asemenea, aceștia verifică evaluarea unităților de tip PGL, înregistrarea sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor, în conformitate cu Ordinul ANSVSA nr. 111/2008.” a declarat directorul executiv dr. Popa Cristian Radu.

Detalii despre înființarea Punctelor Gastronomice Locale (PGL) pot fi obținute de la Compartimentul Dezvoltare Durabilă a Consiliului Județean Sibiu. Compartimentul a fost înființat ca rezultat al derulării proiectului european EUREGA Interreg Europe și are ca scop identificarea, promovarea și asistența IMM-urilor locale și a start-up-urilor, precum și realizarea unor acțiuni de comunicare și diseminare pentru promovarea gastronomiei locale și implicit a producătorilor din județul Sibiu.

Ultima oră