Situație disperată la Slimnic - Jumătate din comună nu are apă - Primarul dă din colț în colț

Mare parte din locuitorii din Slimnic au au apă la robinete de mai bine de două săptămâni. Oamenii spun că este o situație insuportabilă, având în vedere canicula care persistă de câteva zile. În plus, primarul comunei vorbește foarte relaxat despre situație, iar soluțiile îi cam lipsesc….

Sute de oameni din Slimnic se descurcă de câteva săptămâni așa cum pot, în ceea ce privește alimentarea cu apă. Alimentare e mult spus, pentru că, din moment ce la robinete nu picură nimic, își procură câțiva litri de apă de pe unde pot. Este vorba despre cei care locuiesc pe străzile Mediașului, Rușilor, Cimitirului.

Oamenii sunt disperați. ”Nu vine apă de câteva săptămâni, poate și mai mult de o lună. am spus la primărie, ni s-a spus că s-a spart o țeavă și că se repară. Așa ni se spune de atâta timp. Aducem apă de pe la vecinii care au, dar nici nu poți cere în fiecare zi. Și nimeni nu face nimic. Nici asta care venea nu era potabilă, dar o foloseam la spălat. Acum, nici asta nu vine. E caniculă, avem copii, nu e normal așa ceva și să nu se rezolve de atâta timp”, se plâng oamenii.

Primarul Slimnicului, Adrian Aron Nan, spune că este la curent cu problema cetățenilor care l-au ales, dar că din cauza caniculei lucrurile stau cam prost. ”Apa vine din niște puțuri și se adună în niște bazine. Acum cu canicula e problemă, se consumă apă, nu a mai plouat… La cei care stau mai jos vine, la cei mai din deal nu urcă…”, spune primarul.

Dar, edilul nu prea are o soluție de moment. ”Încercăm acum să montăm niște robineți pe traseu, ca să oprim apa în unele părți, ca să vină în altele. Facem ce putem…”, este explicația simplistă.

Întrebat dacă are o soluție pentru oamenii are nu mai pot trăi la 33 de grade fără strop de apă, dacă a luat cumva în considerare să le aducă apă cu cisternele, primarul nu are un răspuns concret ”Ăăăă, lasă, că au de unde lua, doar că e deranjul prea mare, eeeee….au de unde…”

Comuna Slimnic este cuprinsă în cel mai mare proiect de racordare la rețeaua de apă și canalizare, în valoare de 200 de milioane de euro, alături de alte comune din Sibiu și Făgărașul. Dar, până la racordarea efectivă vor mai trece ani probabil. Până atunci însă, oamenii stau la mila ploii picate din cer.

 

 

 

Ultima oră