Închisoare de peste 2 ani și jumătate pentru un sibian care a condus fără permis
FOTO arhivă

Un sibian care a condus fără permis de conducere o mașină neînmatriculată are de executat o pedeapsă cu închisoarea de peste doi ani și jumătate.

„La data de 13 iulie a.c., în localitatea Gura Râului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și prins un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Gura Râului, pe numele căruia Judecătoria Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 2 ani și 7 luni cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Condamnatul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în vederea executării pedepsei.

Ultima oră