VIDEO: Scârțâit de roți și viteze peste limita legală pe Mihai Viteazu în Sibiu - Locatarii, terorizați
FOTO: ARHIVĂ

Sibienii care locuiesc în blocurile de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu sunt terorizați noapte de noapte de șoferii gălăgioși care își fac de cap pe stradă, ambalând motoarele și circulând cu viteze peste limitele legale. Locatarii spun că a devenit un fenomen și că nu se mai pot odihni noaptea.

O cititoare Ora de Sibiu a trimis două videoclipuri în care sunt surprinși câțiva șoferi care circulă cu viteze mari pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu, ambalând motoarele și claxonând. Din cauza șoferilor precum cei din imagini, locatarii din blocurile din această zonă nu se pot odihni noaptea.

video
play-sharp-fill

„Un fenomen tot mai des întâlnit pe B-dul Mihai Viteazu, noaptea între orele 12:30 – 03:00. Zgomotul nu poate fi ignorat. Este tot mai greu să te odihnești noaptea. Vă atașez două filmări edificatoare. Situațiile acestea sunt multiple pe parcursul nopților, dar nu vreau să mă transform în paznic și să stau la filat”, spune Diana P., cititoare Ora de Sibiu.

Sibianca spune că va trimite aceste filmări și la Biroul Rutier din cadrul IPJ Sibiu. Reprezentanții poliției le recomandă cetățenilor, cu această ocazie, ca atunci când observă fapte cu caracter antisocial, să sune la 112.

video
play-sharp-fill

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu desfășoară activități permanente de monitorizare și supraveghere a traficului rutier pe raza municipiului Sibiu. În cazul în care cetățenii sunt martorii unei fapte cu caracter antisocial care generează punerea în pericol a vieții sau bunurilor unei persoane, îi îndrumăm să sesizeze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic pentru situații de urgență 112. În cazul în care sunt observate fapte care nu reprezintă un pericol iminent la adresa vieții sau bunurilor unei persoane, îi îndrumăm pe cetățeni să se adreseze în scris unității de poliție în a cărei rază de competență a avut loc fapta”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu și cei din cardul Secției Nr 1 de Poliție Urbană Sibiu vor intensifica monitorizarea traficului rutier din zonă în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte de natură să pună în pericol siguranța și ordinea publică.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Pana suni la 112 si chiar vine cineva, gandacii aia de la volan sunt de mult plecati. Poate e mai simplu sa stai cu un bolovan intre masinile parcate si cand trec, sa il scapi in strada

  2. Ma bucur ca a fost in sfarsit adresata problema. Am un bebelus de 5 luni si nu putem lasa geamul deschis noaptea. Este groaznic pe caldura asta, dar din cauza galagiei tresare intruna. Au fost trimise echipaje de politie sa amendeze pietonii care trec ilegal, foarte bine, dar pentru aceasta problema ce masuri se vor lua? Nu este vorba doar de scartait de roti si motoare ambalate sau claxoane, ci si de muzica la maxim cand opresc in fata casei de asigurari si coboara din masina sa urle si sa povesteasca. De asemenea si cei ce opresc in fata magazinului non-stop cu muzica la maxim, lasand geamul deschis. De motociclisti nici nu mai vorbesc… exista legi care impun folosirea unui DB killer tocmai pentru a nu deranja linistea publica intre orele de liniste. Sper ca se va lua in serios si se va cauta o solutionare imediata.