- Spitalizările Covid sunt în creştere în unele părţi ale lumii, mai ales în ţările în care ratele de vaccinare sunt scăzute..
- Unele studii au arătat că cei infectaţi cu Covid după vaccinare produc mult mai puţin virus decât cei care nu sunt vaccinaţi, reducând riscul transmiterii virusului.
Persoanele care sunt complet vaccinate împotriva Covid-19 se infectează cu varianta Delta, dar oficialii din domeniul sănătăţii au declarat că aceştia au făcut forme uşoare ale bolii.
„Există rapoarte care arată că populaţiile vaccinate prezintă cazuri de infecţie, în special cu varianta Delta. Majoritatea acestora sunt infecţii uşoare sau asimptomatice”, a declarat dr. Soumya Swaminathan, om de ştiinţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, informează CNBC.
Cu toate acestea, numărul spitalizărilor sunt în creştere în unele părţi ale lumii, mai ales în ţările în care ratele de vaccinare sunt scăzute şi varianta Delta, extrem de contagioasă, se răspândeşte, a mai precizat dr. Soumya Swaminathan.
„Varianta Delta se răspândeşte în jurul lumii într-un ritm rapid, determinând o nouă creştere a numărului cazurilor şi deceselor. Totuşi, nu peste tot are acelaşi impact”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Varianta se răspândeşte rapid şi infectează persoanele neprotejate şi vulnerabile”, a adăugat acesta.
Swaminathan a avertizat că persoanele vaccinate pot lua în continuare Covid şi îl pot transmite altora, motiv pentru care oficialii OMS au cerut oamenilor să continue să poarte măşti şi să practice distanţarea socială. „Cu siguranţă vă reduce semnificativ şansele de spitalizare severă şi deces”, a adăugat ea.
Unele studii au arătat că cei infectaţi cu Covid după vaccinare produc mult mai puţin virus decât cei care nu sunt vaccinaţi, reducând riscul transmiterii virusului altor persoane.
Oficialii OMS au spus că sunt necesare mai multe studii pentru a înţelege impactul vaccinurilor asupra transmisibilităţii.