Zona din parcul sub Arini de la intersecția străzilor Bahluiului cu Aleea Călăreților s-a transformat de ceva vreme în locul de întâlnire al tinerilor din oraș. Doar că în urma lor locul arată efectiv ca o groapă de gunoi. Un sibian a semnalat mizeria lăsată acolo și o parte din ea a adunat-o chiar el. Reprezentanții Primăriei spun că serviciul de salubritate a adunat mizeria, iar locul va fi monitorizat.
VEZI AICI POZE ȘI CE SPUNE SIBIANUL CARE A GĂSIT DEZASTRUL
Sibianul care a trecut prin zonă și a văzut mizeria din parc a semnalat acest lucru. Era în trecere și nu8 avea cele necesare, dar s-a întors cu saci de gunoi și mănuși și a adunat mare parte din mizeria lăsată de alții. A găsit pet-uri de suc și bere, doze de suc, pachete de țigări, chiar și măști.
”Când m văzut mizeria eram în trecere. Am adunat cât de cât în grămezi, iar apoi m-am întors cu saci și am luat mizeria de acolo. Nu e normal așa ceva. Să se întâlnească, zona e cunoscută pentru asta, dar să nu lase dezastrul ăsta în urma lor”, spune sibianul.
Reprezentanții Primăriei Sibiu spun că locul a fost igienizat și de cei de la salubritate iar pe viitor poliția locală va patrula pe acolo.
”Serviciul Salubrizare a curățat zona prin intermediul operatorului de salubrizare. Poliția Locală a fost sesizată cu privire la această problemă și va monitoriza zona, incluzând-o în planul patrulare, pentru a-i depista pe cei care comit astfel de fapte”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.