- Inspectorii de la Apele Române Dobrogea-Litoral (ARDL) au aplicat în ultimele două săptămâni amenzi de peste 600.000 de lei pe plajele dintre Năvodari şi Vama Veche.
- Au fost sancţionaţi atât operatorii de plaje, cât şi turiştii.
În ultimele două săptămâni, inspectorii de la Apele Romane Dobrogea-Litoral au făcut 772 de controale şi au aplicat amenzi în valoare de 632.000 de lei. De asemenea, inspectorii au impus 1.293 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Au fost sancţionaţi atât operatorii de plaje, cât şi turiştii.
Au fost date amenzi pentru construcţii ilegale pe plajă, circulaţia cu maşinile pe plajă, nerespectarea distanţei de 5 metri între linia ţărmului şi şezlonguri, nerespectarea numărului minim de recipiente pentru colectare gunoiului pe sectoarele de plajă închiriate, amplasarea de beach-baruri în locuri nereglementate contractual şi extinderea nepermisă a beach-barurilor.
Inspectorii ARDL anunţă că vor monitoriza atent toate operaţiunile derulate pe plajă pe toată perioada sezonului estival.