VIDEO: Frumos la oraș - Bărbați la plimbare cu căruța în Valea Aurie

Aglomerația din trafic, mașinile care circulă bară la bară, nu ne sunt deloc străine. Ne-am obișnuit chiar și cu turmele de oi care deseori traversează Calea Poplăcii. Și, mai nou, căruțele trase de cai devin din ce în ce mai prezente în oraș. Căruțașii prinși riscă amenzi usturătoare de la Poliția Locală. Vineri, la lăsarea serii, trei persoane au fost suprinse când se plimbau cu calul și căruța în Valea Aurie.

Cartiere precum Țiglari, Terezian sau Broscărie sunt frecventate de căruțași, însă, mai nou, ei ajung și prin alte zone din municipiul Sibiu. O cititoare Ora de Sibiu a trimis mai multe videoclipuri care îi suprind pe trei bărbați aflați la plimbare cu calul prin Valea Aurie.

video
play-sharp-fill

Cei trei indivizi au venit pe vale, dinspre ieșirea din parcul Sub Arini și au mers paralel cu strada Pictor Theodor Aman, îndreptându-se către strada Ludoș. Au mers minute bune în căruța trasă de cal, sub privirile trecătorilor. Cititoare spune că, la un moment dat, calul fiind extenuat, nu a mai putut să urce până în strada Ludoș, iar căruțașii l-ar fi lovit.

„În jurul orelor 19:00, trei indivizi se aflau în Valea Aurie cu calul și căruța, aflandu-se în urcare, animalul nu a mai putut să urce, ei începând să dea în el. Nu am reușit să surprind și fapta în sine, din păcate”, spune cititoarea.

video
play-sharp-fill

În primele trei luni ale acestui an, agenții de la Poliția Locală au identificat mai multe persoane care au circulat cu căruțele prin oraș. Amenda este de 400 de lei. „Au fost desfășurate acțiuni de sancționare a celor care au circulat cu vehicule cu tracțiune animală pe raza municipiului Sibiu, în acest sens fiind întocmite 51 de procese verbale de contravenție, în sumă de 12.700 lei”, se arată în cel mai recent raport al Poliției Locale. (MAI MULTE DETALII AICI)

Ultima oră