- Sorin Cîmpeanu: Bacalaureatul trebuie să evalueze competenţele, nu cunoştinţele
- Cîmpeanu: Corectarea informatizată la Bac va fi un proiect pilot aplicat din 2022
- Alex Manda, expert: Această corectare digitalizată este o soluţie.
De anul viitor, corectarea lucrărilor de la Bacalaureat va fi digitalizată. Vor fi organizate centre de corectare în fiecare judeţ, iar lucrările vor fi scanate în faţa candidaţilor, care vor avea câte un cod atribuit.
SORIN CÎMPEANU, Ministrul Educaţiei: Corectarea informatizată la Bacalaureat va fi un proiect pilot începând de anul viitor. Vom avea câte un centru de examen în fiecare judeţ în care lucrările vor fi scanate în faţa candidaţilor, candidaţii vor avea un cod atribuit şi, de asemenea, fiecare subiect din fiecare probă scrisă va avea alocat un cod.
Alex Manda este expert în educaţie şi spune că această corectare ar fi trebuit introdusă cu mult timp în urmă.
ALEX MANDA, expert în educaţie: Am spus răspicat faptul că e nevoie de o corectare mai obiectivă la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat, pentru că este inadmisibil să avem diferenţe majore între notele dinainte şi de după contestaţii.