Motociclist în comă dus la spital - A fost lovit de o mașină pe strada Moldoveanu
FOTO: arhivă

Un accident rutier a avut loc, vineri, la intersecția străzilor Negoiu și Moldoveanu, între un autoturism și o motocicletă. Impactul a fost violent, astfel că motociclistul a fost dus de urgență la spital, starea lui fiind gravă.

„Municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Negoiu cu Moldoveanu, coliziune între un autoturism, condus de către un sibian în vârstă de 43 de ani, și o motocicletă. Traficul se desfășoară îngreunat, iar polițiștii Biroului Rutier Sibiu desfășoară cercetări în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma impactului extrem de violent, bărbatul aflat pe motocicletă a intrat în stare de inconștiență. Acesta a fost transportat la spital cu ambulanța aflându-se în comă.

„La sosirea echipajului, victima de 35 ani era inconștientă, comatoasă. A fost transportată la UPU Sibiu pentru investigații de specialitate”, informează Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică