Medima Health a investit 3 milioane de euro într-o clinică de excelență în imagistică medicală în Sibiu

 Medima Health, rețeaua națională de clinici de excelență în imagistică medicală și radiologie a deschis în Sibiu un centru dotat cu cea mai nouă și performantă tehnologie pe plan mondial: PET-CT, RMN 3 Tesla, CT și ecograf, echipamente fabricate în anul 2021. Noua clinică va deservi pacienții din centrul țării cu investigații imagistice avansate, care permit o diagnosticare precisă, în stadiu timpuriu a afecțiunilor medicale, în special în oncologie. Investiția s-a ridicat la suma de 3 milioane de euro și este cea mai performantă clinică a rețelei Medima din România. Centrul de excelență în imagistică Medima Health este situat pe str. Aleea Seviș, nr.2A.  

Pacienții Medima Sibiu beneficiază de aportul diagnostic al unui echipament RMN de vârf Siemens Magnetom Lumina, cu un câmp magnetic înalt de 3 Tesla, ce restabilește standardele imagisticii medicale. Tehnologia inovatoare permite efectuarea tuturor tipurilor de examinări RMN posibile astăzi, incluzând tractografie și spectroscopie RM, evaluare cardiacă multimodală, examinare mamară, abdominală, de prostată prin tehnica multiparametrică, a sferei genitale feminine, dar și ortopedică de mare finețe (coloană vertebrală, articulații etc.). 

Alături de investigații RMN, începând din luna septembrie, centrul va acorda pacienților din regiune și examinări de medicină nucleară prin PET-CT, echipamentul din dotarea clinicii fiind, de asemenea, unul ultraperformant, model General Electric Discovery IQ. 

Investigaţia PET-CT este o metodă de ultimă generație utilizată în diagnosticarea incipientă, stadializarea şi evaluarea eficienţei tratamentului în afecţiunile oncologice. Aceasta poate detecta modificări maligne ale ţesuturilor cu până la 12 luni înainte ca acestea să fie vizibile prin alte tehnici de investigaţie.

Medima Health a investit 3 milioane de euro într-o clinică de excelență în imagistică medicală în Sibiu
Vlad Ardeleanu, CEO Medima Health

„Rețeaua Medima Health s-a aflat într-o perioadă de expansiune accelerată de la începutul anului, cu misiunea de a facilita accesul românilor la investigaţii imagistice de înaltă performanţă, la standarde internaționale. Focusul nostru principal îl reprezintă pacienţii oncologici, întrucât numărul acestora este în creștere la nivel național. Astfel, în centrul Medima din Sibiu am reunit toate resursele – tehnologie de top şi o echipă medicală cu expertiză valoroasă, pentru a contribui la depistarea în stadiu incipient a cât mai multor cazuri de cancer și la o recuperare de succes. Pe lângă zona de oncologie, medicii noștri acoperă întreaga gamă de examinări de tip PET-CT, RMN, CT și ecografie și furnizează rezultate de încredere tuturor pacienților care ne solicită serviciilea declarat Vlad Ardeleanu, CEO Medima Health. 

Personalul care deservește centrul Medima Sibiu a fost ales cu aceeași atenție pentru performanță. Directorul Medical este Conf. Dr. Adrian Şanta, unul dintre cei mai experimentați medici radiologi din România, cu o experienţă de peste 30 de ani. Echipa medicală include medici primari cu experiență de peste 15 ani în imagistică secțională CT și RM, prin persoana Dr. Ileana Prăvariu și Dr. Mariana Sandu, precum și asistente specialiste în imagistică secțională, cu experiență de peste 10 ani în domeniu, în persoana As Lia Bălcăcean, Daniela Drăgan și Dorina Tilihoi. De asemenea, partea de fizică nucleară este asigurată de către Dorin CIoran, fizician cu experiență de peste 25 de ani în domeniu. 

„Sunt onorat să mă alătur echipei Medima și să coordonez activitatea centrului de excelență în imagistică medicală din Sibiu. Prin aparatura de vârf adusă în clinică putem oferi pacienților sibieni și din județele adiacente cele mai bune posibilități de diagnostic imagistic, extrem de necesar în evaluarea și monitorizarea afecțiunilor complexe precum cele oncologice, dar nu numai. Rezultatele elaborate rapid, de regulă în maximum 24 ore de la examinare reprezintă, de asemenea, un semn al grijii grupului Medima pentru confortul pacientului, care nu trebuie să aștepte zile sau săptămâni pentru rezultat”, a adăugat Conf. Dr. Adrian Şanta, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, Director Medical Medima Health Sibiu.   

Clinica Medima Health din Sibiu va asigura inclusiv investigații decontate începând cu luna august, printr-un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu.

Despre Medima Health

Medima Health este o rețea națională de clinici de excelență în imagistică medicală și radiologie, care oferă servicii de RMN/CT/PET-CT. Având 6 clinici moderne operaționale și planuri de dezvoltare ambițioase pentru România, Medima Health asigură pacienților acces la investigații imagistice de înaltă performanță, realizate cu tehnologii moderne, la prețuri accesibile și fără perioade lungi de așteptare. Echipa Medima este formată din medici radiologi reputați, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, radiolog român proeminent și director medical al rețelei. În septembrie 2020, Medima Health s-a asociat cu fondul românesc de private equity, Morphosis Capital, pentru un proiect de expansiune la nivel național.

 

Ultima oră