s-a dat strat înscrierilor la maratonul internațional sibiu 2021

Au început înscrierile alergătorilor, fundraiserilor și susținătorilor pentru proiectele de la cea de-a zecea ediție a Maratonului Internațional Sibiu. În acest an, evenimentul public se va desfășura pe parcursul a două zile: sâmbătă, 2 octombrie, vor avea loc: Crosul Visma (5km), 10k, SemiMaraton (21 km), Maratonul Continental (42 km), Marquardt TeamRun (4×5,3km) și Squad Race (2,7km, 13-17 ani), iar duminică, 3 octombrie, vor fi organizate Cursele Copiilor, împărțite pe patru categorii de vârstă, între 4 și 12 ani.

Cei care nu pot ajunge la evenimentul public, indiferent de motiv, au posibilitatea să participe la Aleargă Oriunde, până în data de 1 noiembrie. Și tot până atunci încurajăm susținătorii să sprijine alergătorii preferați și cauzele.

Cauze

În acest an, în cadrul maratonului se strâng fonduri pentru 34 de cauze ar toți cei care doresc să le sprijine pot să alerge sau să doneze pentru un alergător care lasă urme pentru acestea. Printre echipe se regăsesc atât organizații și grupuri de inițiativă care sunt la prima participare, cât și ONG-uri care participă de mulți ani. Spectrul temelor abordate este destul de larg: educație, incluziune socială, ecoturism, sport, protecția animalelor, sănătate etc. Mai multe detalii despre fiecare cauză se găsesc pe siteul maratonsibiu.ro 

Măsuri de siguranță și condiții de participare

  • Înscrierea și participarea la cursă este permisă doar persoanelor care prezintă Certificatul digital european COVID-19 (cu excepția copiilor). Acesta trebuie prezentat în ziua evenimentului, 2 octombrie.
  • Alergătorii trebuie să respecte regulile de protecție și igienă pentru limitarea răspândirii virusului: igenzarea mâinilor, distanțarea fizică între persoane, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, evitarea contactului fizic (strângeri de mână, îmbrățișări după finish), respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii.

  • Participanții vor porni în cursă în grupuri, la intervale de 15 secunde, fiind respectate normele de distanțare fizică. Ora de start a fiecărui concurent va fi stabilită în funcție de timpul estimativ de parcurgere al cursei, pe care fiecare concurent trebuie să-l menționeze în formularul de înscriere.

  • Sosirea alergătorilor în zona competiției sportive trebuie să se facă individual și respectând ora la care sunt programați.

  • Zona evenimentului va fi delimitată, iar accesul publicului va fi restricționat.
  • Vor fi respectate toate condițiile impuse de legislație în momentul desfășurării evenimentului.

Premii

În acest an, cei mai buni alergători de la Maratonul Continental și SemiMaraton, care vor participa la evenimentul public din Piața Mare, vor primi premii în bani, după cum urmează:

Maratonul Continental

Feminin

Masculin

Locul 1

 1500 lei

 1500 lei

Locul 2

 900 lei

 900 lei

Locul 3

  550 lei

  550 lei

SemiMaraton

Feminin

Masculin

Locul 1

750 lei

750 lei

Locul 2

450 lei

450 lei

Locul 3

250 lei

250 lei

Aleargă Oriunde

Cei care preferă să participe separat de competiția cu start de grup din Piața Mare sau nu pot ajunge la aceasta, se pot înscrie optând pentru Aleargă Oriunde, pe vechiul model al alergării în diaspora. Pentru aceasta, termenul limită de înscriere este 1 noiembrie, iar participarea poate avea loc oricând în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie. Alergătorii sunt încurajați să-și organizeze micro-evenimente în zone în care se simt în siguranță, iar la final să le trimită organizatorilor dovezile de alergare.

Devino Fundraiser

Pe lângă faptul că 50% din taxa de alergare merge direct către cauza aleasă, doritorii pot ajuta echipa să-și atingă obiectivul devenind fundraiseri activi și convingând prietenii să-i susțină cu donații.

Termene limită și detalii

Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor la evenimentului public cu startul din Piața Mare, din 2 octombrie, este 8 septembrie. În cazul celor care optează pentru Aleargă Oriunde, termenul limită pentru înscrieri este 1 noiembrie. Tot până în data de 1 noiembrie se pot înscrie și susținerile.

Maratonul Internațional Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Cea de-a zecea ediție a Maratonului Internațional Sibiu este organizată de Fundaţia Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu și partenerul principal Visma Software, precum și alături de alți parteneri locali. De asemenea, evenimentul este cofinanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Sportivă.

Evenimentul aduce împreună întreaga comunitate: cetățeni, organizații, companii și autorități publice. Prin intermediul Maratonului, Fundația Comunitară Sibiu își propune să susțină spiritul de inițiativă al sibienilor – idei bune care pot rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții.

Fundația Comunitară Sibiu este un finanţator privat local ce identifică, promovează şi finanţează iniţiative şi proiecte ale comunităţii sibiene – ONG-uri, grupuri de iniţiativă, companii, persoane fizice – contribuind, astfel, la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate şi distribuite prin intermediul granturilor.

Ultima oră

Comentariul meu