lucian bode despre raportul schengen "românia îndeplinește toate condițiile pentru aderare"

Ministrul de Interne Lucian Bode susține că România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen și este încrezător că se vor face pași concreți cât mai curând pentru adoptarea deciziei. PE a adoptat joi Raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen.

lucian bode despre raportul schengen "românia îndeplinește toate condițiile pentru aderare"

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, Parlamentul European a adoptat, joi, cu 505 voturi pentru, rezoluția sa referitoare la Raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen.

„Rezoluția reiterează poziția cunoscută a PE privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen și prevede expres că: <ținând seama de numeroasele sale solicitări de aplicare integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și România, [Parlamentul] solicită insistent Consiliului să-și onoreze angajamentul, să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime și aeriene și să permită acestor țări să se alăture, cu drepturi depline, spațiului de liberă circulație fără controale la frontierele interne; consideră că solidaritatea și responsabilitatea sunt de datoria tuturor și că viitorul spațiului Schengen trebuie să fie fără fragmentare>”, se arată în comunicat.

Ministerul de Interne salută rezoluția votată de Parlamentul European în urma dezbaterilor care au precedat votul și care au evidențiat, o dată în plus, sprijinul acestei instituții și al Comisiei Europene pentru aderarea României, precum și a Bulgariei și Croației, la spațiul Schengen, solicitând extinderea Schengen cu aceste state.

„Sunt încrezător că vom face pași concreți spre adoptarea cât mai curând a deciziei privind aderarea noastră la spațiul Schengen. România are un rol esențial în arhitectura de securitate a UE. Este nevoie de un just echilibru între obligațiile pe care și le asumă fiecare stat membru UE și drepturile de care beneficiază. După cum bine știți, România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen și continuă să mențină la cel mai înalt nivel modul de punere în aplicare a legislației Uniunii”, a declarat Lucian Bode, ministrul de Interne.

Potrivit MAI, România și-a menținut permanent obiectivul legat de aderarea la spațiul Schengen și a reiterat solicitarea de a se parcurge pași concreți spre definitivarea acestui proces, prin adoptarea cât mai rapid a Deciziei privind aderarea la Schengen, în cursul acestui an.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică