- Vom avea o nouă sărbătoare naţională.
- Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care Ziua Independenţei Naţionale a României a va fi sărbătorită în fiecare an în data de 10 mai.
- Totuşi, ziua de 10 mai va fi zi lucrătoare.
Legea nr.189/2021 adoptată pe 9 iunie de Camera Deputaţilor, cu 166 de voturi „pentru”, 5 voturi „contra” şi 92 de abţineri a fost adoptată astăzi de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit legii, Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare.
„Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 Mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, se arată în lege.
„La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2015, se abrogă”, se precizează în proiectul legii.
Lega a dus la discuţii aprinse în Parlament
„Azi suntem puşi în situaţia de a vota un proiect care doreşte a restabili adevărul istoric, un adevăr istoric asupra căruia s-au făcut foarte multe discuţii în ultimii ani, un adevăr istoric care spune că România este singura ţară europeană care a fost pusă în situaţia de a-şi putea declara independenţa, fiind singura ţară care nu-şi serbează independenţa. Un vot unanim ar fi deosebit de important”, afirmă Gigel Ştirbu în momentul în care leaga era în Parlament.
El a fost criticat de PSD care a sprijinit data de 9 mai ca sărbătoare naţională pentru Ziua Independenţei Naţionale a României.
„L-aţi pus până şi pe preşedintele Academiei Române să semneze o fiţuică cu care să umble Gigel (Ştirbu – nr.) pe aici, să ne spună că asta e părerea Academiei Române. Părerea Academiei Române se spune în Tratatul de Istorie Naţională, nu în scrisori date la cafea pe sub masă unor neaveniţi, care habar nu au. Nu au citit în viaţa lor un document istoric şi vin să ne spună un adevăr istoric”, a spus, social-democratul Adrian Solomon, care a susţinut că declararea independenţei a avut loc pe 9 mai 1877, nu a doua zi.