Doi fotbaliști spanioli au batjocorit niște tehnicieni asiatici în România
www.digisport.ro

La câteva zile după partida de la București, pe rețelele sociale au apărut imagini cu doi dintre jucătorii campioanei mondiale batjocorind niște tehnicieni asiatici.

Fotbaliștii Barcelonei, Antoine Griezmann și Ousmane Dembele, sunt filmați în timp ce râd de niște persoane de orignie asiatică venite în camera de hotel pentru a rezolva, aparent, niște probleme tehnice.

Cei doi încep prin a se amuza de cum arată asiaticii, pentru ca mai apoi să râdă de felul în care vorbesc, scrie Daily Mail. Pe filmare, Ousmane Dembele se aude cum îi spune lui Griezmann: „Toate fețele astea urâte, doar ca să poți juca PES (n.r. Pro Evolution Soccer). Nu ți-e rușine?”. Atacantul venit la Barcelona de la Atletico Madrid în 2019 începe să râdă după afirmațiile făcute de colegul său.

Ulterior, Dembele continuă să ironizeze persoanele vare veniseră să rezolve o problemă a televizorului: „Ce fel de limbaj înapoiat e ăsta? Sunteți avansați din punct de vedere tehnologic în țara voastră sau nu?”, a mai spus Dembele.

Imaginile au circulat pe rețelele sociale în data de 2 iulie 2021, însă nu sunt filmate în această vară, deoarece frizura lui Griezmann este diferită de cea avută la EURO 2020. Conform ultimelor informații, clipul ar fi fost filmat în vara lui 2019, când Griezmann a ajuns la Barcelona, iar catalanii au mers în perioada de pregătire în Japonia.

 

Ultima oră